Povestea unui multiplu campion mondial care a învățat să se lupte de foame, la casa de copii, unde i se lua mâncarea

Data publicării: 09.11.2019 15:33

Aplicaţia Digi Sport poate fi descărcată acum din Google Play şi App Store

Multiplu campion mondial la lupte, Szabo Attila povestește cum viața l-a învățat încă de mic cu încercările mari. Bărbatul a învățat să se lupte de foame, la casa de copii, unde i se lua mâncarea pentru că nu știa să spună în românește că îi e foame, potrivit Mediafax.

Attila Szabo este multiplu campion mondial la lupte. Locuiește în județul Teleorman de peste 20 de ani, dar s-a născut în județul Covasna.

A rămas, printr-un concurs de împrejurări, singur pe lume și forțat să plece în Ploiești, unde a ajuns la casa de copii. Acolo, la casa de copii, Szabo Attila a înțeles că supraviețuirea nu e posibilă fără luptă. La propriu. Și singur a învățat să lupte, din necesitate. Dacă nu învăța atunci să se apere, probabil destinul lui ar fi fost unul cu totul și cu totul diferit. Se poate spune că acest campion mondial român și-a început primele antrenamente la casa de copii din Ploiești.

Attila a început să facă sport profesionist de la 16 ani, devenind campion în numai câteva luni. Dar înainte de asta, el a învățat să lupte pe cont propriu, pentru că legea junglei din casa de copii trebuia învățată, pentru a putea să se hrănească.

„Sportul pentru mine a început dintr-o necesitate. Aceea de a mă apăra. Am fost un copil care s-a confruntat cu foarte multe dificultăți, cu o situație financiară grea și total necunoscător de limbă română. Eu sunt din Târgu Secuiesc, apoi am ajuns la o casă de copii din Ploiești. Foamea te învață. Pe lumea asta, dacă există ceva periculos… indiferent ce se întâmplă, ții la mama, la tată, dar când apare foamea, uiți de tot. Stomacul gol e cel mai periculos. Totul e până la asta. Numai cine a trecut prin foame știe. Deci nu știam să spun pe românește că mi-e foame și mă băteau copiii. Eu m-am apucat de sport efectiv ca să mă apăr, nu din alte motive”, a declarat pentru Mediafax bărbatul.

Acesta spune că nu știa că luptele se fac de performanță.

Limba română a învățat-o la casa de copii și tot acolo a început să învețe să citească și să scrie.

„A fost foarte greu acolo. Ai auzit de pușcărie? Așa era casa de copii. Mi-au dat de mâncare, două rânduri de haine, eram fericit că aveam și eu ceva nou pentru prima oară în viață. Când a venit noaptea și m-am dus în baie să mă spăl, în prima mea noapte, au venit, m-au bătut, m-au lăsat leșinat acolo. Eram în clasa a șasea. A doua zi aveam cele mai jerpelite haine, nimeni nu a întrebat unde îmi erau hainele noi. Mi le luaseră. La fel cu mâncarea, mi se lua pur și simplu din față, n-aveai dreptul să te plângi, că iar mâncai bătaie. Umilința la care am fost supus la casa de copii este greu de uitat. Eu tremuram când venea seara, tremuram când intram în dormitor, tremuram când intram în sala de mese. Tot timpul mi-era frică, tot timpul mă băteau. Atunci am decis să ripostez. Și așa am devenit cel mai sălbatic om. Când intram în baie, toată lumea ieșea afară, când intram în dormitor, îmi luam ce voiam. Începusem să-i bat și eu. N-aveam altă șansă. Dar am început la risc. Acolo era <care pe care> în sensul sincer. Nu ne băteam, era pe viață și pe moarte. Aveam deja regulile mele și le făceam exact ce mi-au făcut”, povetește Szabo.

Acesta își aminteșete că era solid de atunci, pentru că în copilărie tatăl său îl pusese la muncă grea.

„Acolo, la casa de copii, am învățat adevărata lege a junglei. Din 400 de copii câți am fost acolo, numai 3 au ajuns oameni. Restul sunt pușcăriași acum. Acolo am învățat să supraviețuiesc. Tot acolo am fost sfătuit de niște copii mai mari să merg să fac sport, că aveam calitățile necesare. Mi-au zis să merg la Ploiești la un stadion într-o vară. Acolo se făceau lupte. Mi-a plăcut ideea de a învăța să mă apăr. A venit la mine antrenorul și mi-a spus să vin acolo să vorbească ceva cu mine. M-a primit în sală, a oprit copiii și le-a spus că au un nou coleg, apoi m-a dus la vestiar, mi-a dat teniși noi, plângeam, nu îmi venea să cred. Eu mă bucuram de adidași și trening, mă uitam la mine în oglindă și nu îmi venea să cred. El a văzut în mine un potențial din prima. De fapt, mi-a și zis după multă vreme, când deja câștigam competiții, că el a văzut în mine ce trebuie pentru a reuși. Avea ochi. În șase luni de zile am ajuns campion național, pe vremea când în România chiar se făceau lupte”, povestește acum Attila Szabo, privind în urmă.

A fost timp de 12 ani consecutivi numărul 1, însă pe vremea comunismului, din cauza numelui său, nu a putut participa la competiții internaționale, așa că o vreme a lucrat în Ungaria și apoi în Germania, după care a revenit în țară și s-a stabilit în Teleorman

„În anii 70-80, în comunism, lumea se speria de luptătorii din România, nu ca acum. Din cauza numelui nu am putut reprezenta România în competiții externe, așa că am decis să plec în Ungaria și apoi în Germania”, își amintește Attila.

Apoi, la sfatul unor cunoștințe, s-a întors în România, deși angajatorul german îl rugase să rămână acolo, chiar propunându-i câștiguri mai bune. Attila era, însă, convins că trebuie să se întoarcă în România. Așa că și-a cumpărat terenuri agricole în Teleorman cu banii câștigați în toți anii de lupte și muncă, deschizându-și o afacere foarte profitabilă în domeniul agricol. Au trecut de atunci ani buni, iar Attila Szabo nu a renunțat la sport, cucerind în continuare medalie după medalie în cadrul campionatelor mondiale: 2013 – Sarajevo – argint și bronz, 2014 – Belgrad – 2 medalii de bronz, 2015 – Atena – 2 medalii de aur (2015 este anul în care a devenit dublu campion mondial), 2016 – aur în Finlanda, la Seinajoki, și bronz în Polonia, la Walbrzych, 2017 – Plovdiv – Bulgaria aur și argint, 2018 – bronz în Macedonia și argint la Perm (Rusia). Are acasă colecții de medalii din aur, argint și bronz și în același timp muncește zi lumină cot la cot cu oamenii săi, pentru a-și menține afacerea în top.

Despre meritele acestui uriaș luptător s-a vorbit întotdeauna prea puțin în Teleorman, iar despre recompense nu mai vorbim. Totuși, luptătorul susține că nici nu așteaptă vreo recunoaștere din partea autorităților locale sau a comunității, pentru că a luptat pentru el însuși și a muncit pentru fiecare victorie din dorința de a se autodepăși.

Astăzi privește în urmă și concluzionează că viața, în esență, e o luptă. Mai dură pentru unii, mai ușoară pentru alții. Dar știe că numai cei învățați să stea în palme și pumni au realmente capacitatea de a se reinventa și de a construi acolo unde totul părea ușor de demolat.

Acum, Szabo Attila (60 de ani) participă la ultimele lupte din carieră, din cauza vârstei.