Patru români înfruntă Oceanul Atlantic, în barcă. Îl traversează 5.000 de kilometri, doar prin forţa braţelor: vor vâsli, pe rând. Astăzi, au plecat spre insula de unde începe aventura, în care vor înfrunta 30 de echipe, din toată lumea. Îi aşteaptă o încercare aspră şi condiţii stricte: toate proviziile şi hainele, trebuie să încapă în barcă. Pleacă însă, în cursă ca să ajute, la construirea unui centru pentru copii cu boli rare, aşa că trebuie să învingă.
Andrei Roşu, Vasile Oşean, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe vor vâsli în Oceanul Atlantic.
„Cursa Atlantic Challenge are 5.100 de kilometri, iar durata medie de traversare este de 60 zile. Noi sperăm să terminăm ceva mai repede, ca de Ziua Îndrăgostiților să fim cu soțiile noastr, nu doar noi patru pe barcă. Orice ambarcațiune care ajunge de pe o parte pe cealaltă e învingătoare pentru că sunt experiențe pe care le faci doar o dată în viață. Sperăm să avem vreme bună pentru că de restul ne ocupăm noi. Suntem foarte bine pregătiți și fizic și mental, și logistic mai ales. De doi ani ne tot antrenăm. Asta a presupus să ieșim pe mare cât mai des. Din 52 de weekenduri în ultimult an 45 au fost pe mare. Am traversat și Marea Neagră astă vara care a fost pentru noi, în afară de stabilirea unui record, un antrenament extraordinar”, a declarat Andrei Roșu într-o intervenție telefonică la Digimatinal.
Competiţia, la care sunt înscrise 28 de echipe din întreaga lume, va începe pe 12 decembrie, din insulele Canare. Din acel moment trebuie să ajungă în Antigua, America de Sud, în 60 de zile. Ambiţia lor este însă mai mare: vor să doboare recordul de 37 de zile.