Elisabeta Lipă, prezentă în studioul Digi 24: „Echipa de 8+1 de la canotaj a fost una perfectă”

Data actualizării: Data publicării:
Elisabeta Lipa in studio Digi 24

Elisabeta Lipă s-a aflat în această seară în studioul Digi 24, alături de componentele lotului de canotaj. Sport care a adus după această ediție a Jocurilor Olimpice nu mai puțin de două medalii de aur și trei de argint.

Ca și acum trei ani, când s-au întor de la Tokyo, primul drum al lotului de canotaj a fost la Digi24. Ediția Specială i-a avut drept anfitrioni pe Teodora Tompea și Dan Filoti.

„Vreau să vă mulțumesc că ne-ați invitat și chiar mă gândeam în timp ce vorbeați ce repede au trecut cei trei ani. Parcă ieri ne-am întors de la Jocurile Olimpice de la Tokio. Eram în același studiou, cam aceeași delegație, cam aceiași sportivi și iată că peste trei ani venim, în același loc, mult mai încărcați de medalii decât la Jocurile Olimpice de la Tokio. Este o bucurie enormă. Și îți mulțumesc Teodora că ești alături de noi!”, a spus președinta ANS, Elisabeta Lipă.

“Știți că noi numărăm timpul în cercuri olimpice. Tu ești deja participantă la două ediții a Jocurilor Olimpice, de Dan Filoti nu mi spun că el este veteran, se simte că mănâncă sport pe pâine. Pentru noi, sportivi, antrenori, tehnicieni, parte medicală este o mare onoare să fim aici alături de voi, de telespectatorii Digi 24, pentru că sunteți permanent alături de noi și transmiteți nu doar când câștigăm, transmiteți și când nu cîștigăm, dar, din fericire suntem foarte bun, așa că ați transmis de foarte puține ori când nu am câștigat și pentru asta eu vă mulțumesc din suflet”.

„Din această cauză proba de 8+1 se numește „regină”. Să poți să aduni opt oameni, diferiți, dar care să arate ca unul singur este foarte greu. Și de aceea este greu să fii pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Trebuie să fim perfecți. Iar acest opt a fost „perfect”. Și o completare despre ce face acest „+1”. Nu doar că le corectează, pentru că în timpul cursei este mai greu să te corectezi. Dar trebuie să le ducă atât de drept încât să aibă doar 2.000 de m cursa, nu 2000 și un metru. Pentru că orice sutime, miime contează. Contează foarte mult și nu mă gândesc la acest 8, pentru că a fost un 8 de „extraterestre”. Ca să bați cu 4 secunde trebuie să ai o pregătire

Sportivii sunt cei mai buni ambasadori

Au urmat momente emoționante. Sportivi, antrenori, personal tehnic sau cei din staff-ul medical, oamenii de comunicare, au avut de povestit cum a fost la Olimpiada de Paris, o experiență unică și irepetabilă.

„E puțin dificil, e diferență între a vâsli într-o barcă scurtă unde viteza e alta, ritmul e altul, și a urca într-o barcă mai mare - unde se întâlnesc mai mulți oameni iar ritmurile sunt diferite. Dar nu e un impediment. Motivația ne-a ajutat să ne unim foarte repede. Toate am tras la acelasi plug. Și acest +1 e omul care are grijă ca atunci când noi nu suntem prezente să ne redreseze.”, spune Simona Radiș.

Ancuța Bodnar: „A fost o ediție foarte frumoasă. Sunt recunoascătoare că m-am întors acasa cu două medalii. Am muncit foarte mult pentru aceste rezultate. Chiar daca la dublu nu a fost aur, noi considerăm aur pentru că așa a fost pentru noi și așa este.

Cristi Stan, manager de comunicare la federație povestește și el. „Noi am vrut să demonstrăm că sportivii - cei care poartă o medalie - sunt cei mai buni ambasadori ai României. Dupa ce s-au terminat competițiile, le-am propus să facem o plimbare pe Champs-Elisee. A fost o după-amiază foarte frumoasă. În aproximativ 5 minute s-a creat o busculadă de nedescris. Oamenii au venit să-i aplaude. Toata lumea a întrebat de unde sunt. Canotajul a avut atât de mult de câștigat ca imagine prin intermediul acestei plimbări. Aveam un traseu de 1,6 km pe care l-am parcurs în 100 de minute. S-au făcut mii de fotografii, oamenii s-au ridicat de la terase i-au aplaudat, copiii au venit sa le atingă madaliiile. Ultimii 400 de metri le-am zis: puneți medaliile în buzunar că nu mai ajungem niciodată.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 21 noiembrie
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...