ACTUALIZARE. Finlanda-România s-a încheiat cu scorul 0-2.
ACTUALIZARE. Bogdan Stancu a reușit dubla printr-un șut senzațional de la 18 metri. Mingea a fost plasată excelent, la colțul lung. O nouă pasă de gol pentru Sânmărtean
ACTUALIZARE. Finlanda-România 0-1. Bogdan Stancu a deschis scorul în minutul 54 printr-o lovitură de cap, din 4 metri, după un corner executat de Sânmărtean.
ACTUALIZARE. Prima repriză s-a încheiat. Scorul este 0-0.
Tricolorii antrenați de Victor Pițurcă vin după egalul cu Ungaria, de sâmbătă, de la Bucureşti (1-1), şi după o victorie cu Grecia, în debutul campaniei (1-0).
Şi nordicii au tot o victorie (3-1 cu Feroe, în deplasare) şi un egal (1-1 cu Grecia, acasă).
Fundaşul Răzvan Raţ, căpitanul echipei României, bifează selecţia cu numărul 100 în meciul de pe Stadionul Olimpic din Helsinki, relatează Digi Sport.
Naţionala României domină Finlanda în meciurile directe, cu 6 victorii şi două egaluri în cele opt confruntări de până acum, toate oficiale. Mai mult, cea mai categorică victorie din palmaresul oficial al României s-a înregistrat contra Finlandei, 9-0, pe 14 octombrie 1973, în preliminariile Cupei Mondiale 1974.
Ultimul joc direct dintre cele două echipe a avut loc la Helsinki, pe 8 octombrie 2005, tricolorii câştigând cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Adrian Mutu (41 - penalty), cu Victor Piţurcă selecţioner. Din acele echipe, la finlandezi se mai află azi în lot Teemu Tainio, în timp ce de la tricolori este prezent Răzvan Raţ.
România joacă împotriva Finlandei meciul cu numărul 655 din palmaresul său general. Tricolorii au până acum un bilanţ de 290 victorii, 164 egaluri, 199 înfrângeri, cu un golaveraj de 1085-847. În deplasare, din 314 partide, 98 au fost victorii, 90 egaluri, iar 126 eşecuri.
Victor Piţurcă, aflat la al treilea mandat pe banca reprezentativei României, a ajuns la la 95 de jocuri, 52 de victorii, 23 egaluri, 20 înfrângeri, golaveraj 159-80.