Un asteroid de peste 600 metri lungime trece miercuri în apropiere de Pământ

Data actualizării: Data publicării:
asteroid

Un asteroid de circa 600 metri lungime va trece miercuri în apropiere de Pământ, dar fără să prezinte vreun pericol pentru planeta noastră, informează NASA citată de Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Deși nu există nicio posibilitate ca asteroidul să intre în coliziune cu planeta noastră, va ajunge totuși prea aproape pentru un corp ceresc de asemenea dimensiuni”, precizează agenția spațială într-un comunicat.

Denumit 2014-JO25, asteroidul care măsoară puțin peste 650 de metri lungime va trece la 1,8 milioane de kilometri distanță de Terra, ceea ce înseamnă aproximativ de cinci ori distanța care ne desparte de Lună.

Ultima oară când 2014-JO25 ne-a vizitat a fost în urmă cu 400 de ani și îl vom vedea din nou peste 2.600 de ani.

Asteroidul va trece în apropiere de planeta noastră după ce a ocolit Soarele iar apoi își va continua ruta spre Jupiter înainte de a se întoarce spre centrul sistemului nostru solar.

În 2004, Toutatis, un asteroid mult mai mare — de 4,6 km lungime și 2,4 km lățime în formă de arahidă — a trecut la o distanță de 1.549.719 km — de patru ori distanța de la Pământ la Lună.

NASA a precizat că asteroidul nu reprezintă niciun risc pentru planeta noastră, cel puțin pentru următorii 558 de ani, dată la care el va trece din nou pe lângă Terra, însă mai aproape.

Viitoarea vizită a unui corp ceresc este prevăzută de abia în 2027, când asteroidul 199-AN10, de 800 metri lungime se va apropia la 380.000 de km (distanța dintre Pământ/Lună).

Vizita din 19 aprilie este „o oportunitate excepțională" pentru astronomi și cei pasionați de stele, a subliniat NASA. Suprafața sa este de două ori mai strălucitoare decât cea a Lunii și ar trebui să fie vizibil cu ajutorul unui mic telescop, timp de una dau două nopți”, a precizat agenția.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...