STUDIU: De ce aveau neanderthalienii nasul mare

Data actualizării: 04.04.2018 15:13 Data publicării: 04.04.2018 15:12

Omul de Neanderthal avea un nas proeminent şi sinusuri largi pentru o mai bună încălzire şi umidificare a aerului rece şi uscat pe care îl inspira în cantităţi mari, conform unui studiu publicat miercuri, citat de AFP, transmite Agerpres.

Vreme îndelungată, morfologia foarte particulară a omului de Neanderthal - nasul voluminos, faţa lată şi plată, fălcile proeminente - a fost intens dezbătută de oamenii de ştiinţă.

Cu ajutorul modelelor tridimensionale ale unor cranii aparţinând omului de Neanderthal, Homo sapiens şi presupusului strămoş comun al acestora, Homo heidelbergensis, o echipă internaţională de cercetători a scos în evidenţă evoluţii distincte ale aparatului respirator.

Bazându-se pe dinamica fluidelor (studiul mişcării fluidelor, lichide sau gazoase), cercetătorii au demonstrat că nasul omului Neanderthal şi cel al omului modern „încălzea şi umidifica aerul într-un mod mult mai eficient decât cel al lui Homo heidelbergensis, sugerând că aceste două specii au evoluat pentru a rezista mai bine la climatul rece şi/sau uscat''.

În plus, fosele nazale ale neanderthalienilor permiteau acestora să inhaleze „mult mai mult aer'' în comparaţie cu rudele lor, caracteristică ce ar putea fi explicată prin cerinţele energetice mai mari determinate de corpurile robuste şi de activităţile acestora în domeniul vânătorii.

Potrivit studiului publicat în jurnalul britanic Proceedings of the Royal Society B, omul de Neanderthal avea nevoie de aproape 4.480 de calorii pe zi pentru a supravieţui în timpul iernii europene. Prin comparaţie, un bărbat de astăzi necesită aproximativ 2.500 de calorii, menţionează sursa citată.

Şi, pentru a arde mai multe glucide, grăsimi şi proteine, omul de Neanderthal avea nevoie de o cantitate mai mare de oxigen.

„Evoluţia specială a morfologiei faciale a neanderthalienilor provine, cel puţin parţial, din adaptarea sa la frig", potrivit studiului.

Oamenii de Neanderthal au apărut în Europa, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu în urmă cu 200.000 de ani. Ei au dispărut acum aproximativ 30.000 de ani.