O echipă de fizicieni şi ingineri ai Laboratorului European pentru Fizica Particulelor Elementare (CERN) a dezvoltat un prototip de ventilator pentru respiraţie asistată, care ar putea fi utilizat pentru pacienţii ce prezintă forme mai ușoare de coronavirus sau care se află în etapa de remisie a bolii.
Echipa de la CERN a avut ideea ca sistemele folosite pentru ajustarea fluxului de gaze pentru detectoarele de particule să poată fi utilizate în realizarea unui nou tip de ventilator, destinat pacienților mai puțin gravi, care urmează să fie testat în curând în spitale, potrivit unui comunicat de presă, scrie Agerpres.
Dacă proiectul reușește, aparatele pentru ventilaţie mecanică care se folosesc acum vor putea fi utilizate strict pentru pacienţii aflați în stare mult mai gravă.
Având o reţea de circa 18.000 de cercetători în diferite părţi ale lumii, CERN mai afirmă că a format un grup de acţiune însărcinat cu selectarea şi susţinerea posibilelor contribuţii ştiinţifice ale acestora în combaterea pandemiei.
Însă deocamdată rezultatele cele mai notabile, pe lângă prototipul de ventilator, sunt producerea unei tone de gel hidroalcoolic şi mobilizarea capacităţilor CERN de imprimare 3D pentru producţia de echipamente de protecţie.
La fel ca în cazul celorlalte cercetări şi descoperiri ale CERN, eventuale noi inovaţii ale acestei organizaţii realizate pentru combaterea pandemiei de coronavirus vor fi publicate gratuit şi vor putea fi reproduse liber, în funcţie de reglementărilor şi necesităţile locale.
Editor: B.P.