VIDEO. Tei seculari, „decupați” ca să facă loc bordurilor

Data publicării:
tei ciopartit

Zeci de tei seculari au fost sacrificaţi, în numele modernităţii, la Corabia, în judeţul Olt. Copacii care au scăpat fără să fie scoşi din rădăcini au fost pur şi simplu decupaţi de muncitorii de la drumuri, preocupaţi să facă loc unor borduri noi. O echipă Digi 24 i-a surprins pe lucrători în toiul operaţiunii.

Muncitorii care lucrează la asfaltarea străzilor au ciopârţit arborii la rădăcină şi, în unele locuri chiar până la coroană, pentru a monta bordurile de pe marginea drumului. O echipă Digi 24 i-a surprins în timp ce montau bucăţile de beton în trunchiul copacilor. Explicaţia muncitorilor: copacii au fost sacrificaţi pentru ca proiectul de asfaltare să poată fi respectat.

Teii seculari din Corabia au făcut cunoştinţă cu ingeniozitatea muncitorilor de la drumuri. Puşi să asfalteze străzile din oraş, ei au decupat fără milă baza arborilor valoroşi.

De câteva săptămâni, pe o stradă din Corabia au intrat utilajele de asfaltare. Strada trebuie să aibă o faţă nouă, demnă de un oraş european. Numai că...în calea modernizărilor s-au ivit câteva zeci de tei, unii dintre ei plantaţi acum o sută de ani. Muncitorii au găsit însă soluţii pentru a rezolva problema.

Zece tei au fost scoşi din rădăcină, iar alţi 10 au fost ciopârţiţi. 

Muncitorii nu văd, însă, nimic rău. N-au găsit altă soluţie pentru a respecta proiectul de asfaltare.

Decât (sic! - n.r.) i-am decojit aşa, un pic, ca să putem trece pe lângă ei”, explică un muncitor.

Luiza Paraschivu, reporter Digi24: „Niciun tei nu a rămas întreg în faţa muncitorilor care asfaltează această stradă. Unii au fost scoşi cu totul din rădăcină. Alţii, aşa cum este acesta, au fost decupaţi pentru ca bordurile să vină în linie dreaptă”.

Locuitorii din zonă sunt îngroziţi de felul în care au fost mutilaţi teii.

„Ăsta era oraşul teilor. Teii ăştia atâta erau când i-am pus noi, acum 50 de ani. I-am udat, i-am îngrijit, s-au făcut frumoşi”, povestește o localnică.

„Păcat, uite ce le-a făcut. Putea să dea cu strada puţin mai încoace , o juma de metru şi rămânea pomii pe loc”, este soluția pe care o sugerează un locuitor din Corabia.

3.000 de tei sunt în Corabia, iar mulţi dintre ei au peste o sută de ani. Confruntată cu nemulţumirea localnicilor, Primăria, care a comandat asfaltarea, se apără spunând că distrugerea teilor a fost un rău necesar.

„Ba putea să le impună. Ori să-i taie, ori să-i lase la locul lor şi nu mai făceam trotuar, pentru că sunt tei bătrâni şi fac probleme...”, a declarat Dan Olteanu, purtător de cuvânt al Primăriei Corabia.

Mai mulţi cetăţeni au făcut deja reclamaţii la garda de Mediu Olt care va deschide o anchetă.

Fotografiile de mai sus ne-au fost trimise de un telespectator Digi24, căruia îi mulțumim că ne-a semnalat anomalia de la Corabia. Dacă şi dumneavoastră aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe e-mail (redactie@digi24.ro sau digivox@digi24.ro) sau pe contul nostru de Facebook. Totodată, ne puteţi trimite fotografii şi filmări pe Whatsapp, la numărul 0771.100.304. Vă rugăm să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...