Un „cristal-monstru” de 5.655 de carate va fi scos la licitație în Marea Britanie
Data actualizării: Data publicării:
Compania londoneză de minerit Gemfields a anunțat că va scoate la licitație publică un „cristal-monstru” din smarald găsit în Zambia. Piatra prețioasă are 5.655 de carate și cântește 1 kilogram.
Cristalul - numit INKALAMU (Leul, în limba regională bemba) – a fost găsit pe 2 octombrie în mina de smarald Kagem, de către geologul Debapriya Rakshit și minerul Richard Kapeta, transmite Newsweek.
Reprezentanții companiei susțin că au mai găsit exemplare de dimensiuni impresionante în această locație, însă niciun cristal cu o asemenea combinație de culoare, claritate și mărime.
„Descoperirea acestei pietre excepționale este un moment important atât pentru noi, cât și pentru industria smaraldului în general”, a declarat Elena Basaglia, expertă în diamante a companiei britanice.
„Experimentăm o creştere spectaculoasă a cererii pentru smaralde de înaltă calitate din Zambia din partea mărcilor mari, în special în Europa, toate dintre ele admirând culoarea bogată şi transparenţa unică a pietrelor noastre-calităţi ce le fac unice printre smaralde”, a spus Basaglia.