O nouă specie de pasăre a fost descoperită pe teritoriul României

Data actualizării: Data publicării:
cufundar-cu-cioc-alb
Foto: SOR

Ornitologii români au începul anul cu o descoperire. O specie nouă a apărut în fauna României. Este voba de un cufundar cu cioc alb, o pasăre specifică zonei arctice, dar care a ajuns pe cursul Oltului. Descoperirea a fost făcută întâmplător de specialişti care făceau o numărătoare a păsărilor acvatice, un proiect anual. Au reuşit să şi filmeze pasărea care pare că s-a adaptat foarte bine mediului de la noi.

cufundar-cu-cioc-alb
Foto: SOR

József Szabó, membru fondator al Societăţii Ornitologice Române (SOR), se afla pe Olt alături de directorul de conservare al SOR, Ciprian Fântână, şi alţi doi ornitologi - Pál Lajos şi Simó Imre, la Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice, primul mare proiect ornitologic al fiecărui început de an.

Observaţia care adaugă o specie arctică şi în fauna României a fost făcută pe 19 ianuarie, în apropiere de localitatea Ulmi din judeţul Olt, nu departe de Slatina.

„Eram deja în a treia zi a expediţiei noastre, ne aflam în situl Natura 2000 Valea Oltului Inferior şi am ajuns pe lacul de acumulare Ipoteşti, imediat la sud de oraşul Slatina. Când am ajuns pe lac, prima oară am văzut aglomerări mari de păsări - câteva mii de lişiţe, sute de lebede, pescăruşi, cormorani şi raţe. Eram o echipă de patru oameni pe teren deja de două zile, fiecare ştiam ce grup de specii trebuie să numărăm. Regula era ca prima oară să ne uităm la fiecare stol, după care să începem număratul indivizilor. La prima scanare a lacului cu lunetele am găsit un cufundar de talia unui cormoran mare, de culoare foarte deschisă, dar pasărea s-a scufundat foarte repede”, a povestit József Szabó, citat de News.ro.

„Le-am zis prietenilor că eu cred că am găsit un cufundar mare, însă nu eram sigur. După ce s-au uitat şi ei ne-am hotărât rapid să ne apropiem de pasăre, ceea ce se putea doar dacă mergeam pe dig. Am demarat în trombă pe dig până la poziţia cea mai apropiată de punctul unde văzusem pasărea. Acesta se afla la aproximativ 100 de metri de mal, aşa că nu a mai fost niciun dubiu că este vorba despre cufundarul cu cioc alb, specie pe care o vedeam în premieră în România”, a adăugat el. 

Cufundarul cu cioc alb este o specie de pasăre acvatică. Cuibăreşte în Rusia arctică, Alaska şi Canada, dar ajunge şi pe coastele estice ale Asiei, în Japonia, Coreea de Sud, Coreea de Nord şi China. În sezonul rece, migrează spre ape mai calde. Se estimează că în Europa ajung anual circa 1.000 de exemplare de cufundar cu cioc alb.

Specia iernează în numere mici pe coastele Norvegiei, pe Marea Nordului şi Marea Baltică. Accidental, exemplare au mai fost observate în Belgia (prima observaţie a fost în 2017), Austria, Belarus, Bulgaria şi alte state europene, dar niciodată în România. Populaţia este estimată între 16.000 şi 32.000 de indivizi, dar cele mai mari numere - 20.000 de exemplare - se găsesc în Canada. Este cel mai mare dintre cufundari, are o lungime a corpului care atinge 90 de centimetri, cu o anvergură a aripilor de 135-150 de centimetri.

József Szabó nu este la prima specie descoperită pentru fauna României pe râul Olt. Anul trecut a descoperit pescăruşul lui Franklin tot pe râul Olt, la intrarea în Slatina, în timp ce cufundarul a fost observat în dreptul localităţii Ulmi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...