Mafia lemnului din România, subiect în serialul „Broken”. Echipa Netflix, agresată în România de tăietorii ilegali

Data publicării:
DEFRISARI

Tăierile ilegale de lemn din România au ajuns subiectul unui documentar care va apărea la finalul acestei luni pe Netflix. Documentarul are mai multe episoade, se numește „Broken”, a fost realizat de jurnaliști americani și va fi lansat la 27 noiembrie. Un episod întreg este dedicat defrişărilor ilegale din ţara noastră. Mai exact, din Parcul Național Domogled Valea Cernei și din Parcul Național Retezat. 

„Broken” este un serial pe care Netflix îl va difuza în 190 de țări. Abordează afacerile necurate care stau în spatele mai multor produse foarte cunoscute (cosmetice, țigări electronice, mobilă, industria produselor din plastic). Serialul grupează mai multe documentare realizate de creatorii seriilor „Rotten” și „Anthony Bourdain: Parts Unknown” pentru platforma Netflix. Este un grupaj de reportaje de investigație care expune fraude, fenomene de corupție și neglijență. 

Pentru partea despre mobilă și defrișările ilegale, Netflix a filmat un episod întreg în România. Gabriel Păun, președintele ONG-ului Agen Green, i-a condus pe realizatori prin pădurile care furnizează lemnul pentru fabricile de mobilier. „Când vine vorba despre mobilă ieftină, de proastă calitate, care devastează pădurile şi se vinde pe toată planeta, România este cap de listă în episodul documentarului dedicat acestui subiect”, spune activistul român.

Președintele Agent Green, Gabriel Păun, care a apare în această mini-serie Netflix, a povestit la Digi24 că în timpul filmărilor pentru documentar el şi jurnaliştii americani au trecut prin clipe de coşmar, fiind agresați în pădure de niște tăietori ilegali de lemn pe care i-au întâlnit întâmplător în Valea Cernei.

Vizită cu peripeții în România. Sechestrați în pădure

„A fost o vizită cu peripeții încă de la început. S-a întâmplat ca, atunci când eram în mijlocul parcului național Domogled-Valea Cernei, am dat nas în nas cu niște tăietori pe care îi prinsesem cu trei luni înainte: tăiau ilegal și erau ajutați de un angajat al ROMSILVA. Probabil că m-au recunoscut, probabil că erau spiritele inflamate, pentru că le-am făcut denunț la poliție și s-a deschis un dosar penal în acel sens, dar nu așa, imediat, ci după ce am escaladat, pentru că poliția locală a încercat să acopere cazul și doar când am escaladat la Inspectoratul General al Poliției și Județean din zona respectivă și la Garda Forestieră s-a constatat”, a povestit Gabriel Păun. „În momentul în care m-au văzut cu echipa, nici n-au stat la vorbe, au tăiat repede un arbore gros peste drum în față, unul în spate și ne-au barat drumul. Într-o clipă, noi eram practic ținuți acolo împotriva voinței noastre”, a relatat incidentul Gabriel Păun.

„Am fost un pic surprins de decizia lor (a celor de la Netflix - n.r.) de a alege România și când i-am întrebat am înțeles că au făcut-o pentru că au fost la rândul lor șocați să afle că în România activiștii și pădurarii sunt omorâți în România dacă apără pădurile și scot la lumină ceea ce se întâmplă. Se așteptau să afle astfel de vești în țări precum Congo, Amazon, Indonezia, dar nicidecum în Uniunea Europeană, unde suntem și noi de 13 ani”, a explicat Gabriel Păun.

Guvernul a secretizat datele despre tăierile ilegale

Pe hârtie, parcurile naționale sunt protejate, dar în realitate, se taie ca într-o pădure ordinară de producție. (...) Am ajuns la o cotă, la care se taie mai mult ilegal decât legal. Pentru că volumul de tăieri ilegale, care a depășit 20,6 milioane de metri cubi pe an, este unul atât de alarmant, Guvernul a decis acum un an să secretizeze aceste date, însă în ultima lună ele au ieșit la lumină, s-a lăsat cu o anchetă DIICOT, sperăm ca până la sfârșitul anului aceasta să se concretizeze și oficiali care au tăinuit aceste date să fie trași la răspundere, dar mai ales ne așteptăm de la noul ministru să pună capăt tăierilor ilegale operaționalizând practic Inspectorul Pădurii, o aplicație care ar avea capacitatea să stopeze tăierile ilegale, dacă ar fi complet operaționalizată”, a explicat președintele organizației Agent Green.

El a arătat cum funcționează această aplicație și cum ar putea contribui ea la depistarea defrișărilor ilegale. Urmăriți-i comentariul complet în materialul video de mai jos:

Citiți și: The Guardian: UE pregătește măsuri drastice împotriva defrișărilor. În România, sunt tăiate și parcurile naționale

Hoții de lemne, urmăriți prin satelit

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri