Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ organizează un nou concurs în vederea găsirii unui nume pentru un pui de zimbru venit pe lume în captivitate.
De această dată este vorba despre un mascul fătat în luna iunie, în Grădina Zoologică "Dragoş Vodă" a Parcului, scrie Agerpres.
"Regula concursului este ca numele propus să înceapă cu particula "Ro", iar pentru a vă înscrie în competiţie trebuie să trimiteţi propunerea de nume, împreună cu motivaţia numelui ales, până în data de 10 august 2021. Aşteptăm propunerile dumneavoastră atât pe pagina de facebook a Parcului, cât şi la adresa de e-mail : vanatoripark@gmail.com", au anunţat reprezentanţii Parcului Natural Vânători Neamţ, pe pagina de socializare.
Câştigatorul va fi anunţat pe pagina de facebook a Parcului în data de 11 august 2021.
Până acum au fost "botezaţi" 12 pui de zimbri: 7 masculi (Românaşul, Rovin, Robur, Romaşcan, Ronică, Rovan şi Roborn) şi 4 femele (Rozana, Rolinne, Roemi, Roltea şi Rovidenia).
Editor : V.M.