ESTIMARE. Gazele de şist din România asigură consumul pentru 60 de ani
Data publicării:
În rocile aflate la peste 3.000 de metri stau ascunse 950 de miliarde de metri cubi de gaz, spun reprezentanţii companiilor petroliere. Iar controversata metodă de extracţie nu ar polua deloc pânza freatică, spun specialiştii.
„Eu chiar fac un pariu acum, în faţa dumneavoastră, la prima fracturare a lui Chevron sau cine va fi, eu mă aşez frumos acolo şi beau apă de la primul izvor de lângă sondă şi o să vedeţi că nu se va întâmpla nimic”, spune Bogdan Popescu, directorul Zeta Petroleum.
Estimările sunt făcute pe baza forajelor făcute deja de Petrom şi Romgaz şi în funcţie de configuraţia solului din aceste regiuni. Ecologiştii se tem de metoda prin care sunt scoase la suprafaţă aceste gaze, însă politicienii nu le mai împărtăşesc temerea.
Întrebaţi de Comisia Europeană care este sursa de energie pe care o preferă, 78% dintre români se gândesc în primul rând la energie regenerabilă, în timp ce petrolul, gazele sau chiar energia nucleară sunt dorite de mult mai puţini români.
Fracturarea hidraulică ar putea contamina cu metan pânza freatică, spun ecologiştii. Geologii însă îi contrazic: în România se practică fracturarea rocilor din anii 60. Diferenţa este că acum se fac fracturări pe verticală, pe lungimi mai mici, iar pe viitor va fi pe orizontală, pe distanţe mult mai mari.