După o topire record, banchiza din Antarctica se reface foarte greu. Suprafața lipsă este de cinci ori cât Franța

Data publicării:
ghetar si vapor
Foto: Profimedia

Banchiza din Antarctica are dificultăţi în a-şi reveni după topirea istorică din luna februarie, în pofida sosirii iernii în emisfera sudică. Fenomenul riscă să accelereze încălzirea globală şi ar putea periclita numeroase specii din Oceanul Antarctic, avertizează oamenii de știință.

Aproximativ 2,5 milioane de kilometri pătraţi - de cinci ori mai mult decât Franţa continentală: - este deficitul de gheaţă de pe mare din Antarctica înregistrat de observatorul european Copernicus la sfârşitul lunii iunie, comparativ cu media din perioada 1991-2020.

La 16 februarie, suprafaţa banchizei din Antarctica, care se formează prin îngheţarea apei sărate a oceanului, a atins deja cel mai mic nivel de la debutul măsurătorilor satelitare, în urmă cu 45 de ani, cu o întindere totală de 2,06 milioane de kilometri pătraţi, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

De atunci, gheaţa s-a refăcut într-un ritm neobişnuit de lent, în pofida sosirii iernii în emisfera sudică.

Suprafaţa banchizei în iunie a fost astfel stabilită la 11,5 milioane de kilometri pătraţi (cu 17% mai puţin comparativ cu media). Ritmul de refacere este „extraordinar de redus”, potrivit lui Ed Blockley, care conduce Grupul pentru climă polară din cadrul Met Office, serviciul britanic de meteorologie.

„Am pierdut în 2-3 ani ce am câştigat în 35 de ani”

„Un eveniment inedit şi îngrijorător”, a confirmat Jean-Baptiste Sallée, oceanograf şi climatolog la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS) din Franţa. „Ne aflăm în faţa a ceva nemaivăzut, cu o banchiză care nu creşte într-un ritm natural. Întrebarea este: am intrat într-un nou regim? Dar este încă prea devreme pentru a răspunde”, a precizat el.

Până recent, banchiza din Antarctica părea să fie scutită de efectele încălzirii globale. Timp de 35 de ani, ea a rămas stabilă şi chiar a crescut uşor, atingând în septembrie 2014 un record de peste 20 de milioane de kilometri pătraţi, pentru prima dată după anul 1979.

„În 2015, totul s-a întors pe dos: am pierdut în 2-3 ani ceea ce am câştigat în 35 de ani”, a declarat spune Francois Massonnet, climatolog la Universitatea catolică din Louvain, în Belgia. „Din 2016, doborâm recorduri aproape în fiecare an şi se pare că aceste recorduri nu sunt independente unele de altele”, a adăugat el.

O ipoteză ar fi, potrivit lui Massonnet, că ar fi vorba despre un fenomen care se auto-perpetuează: oceanul se încălzeşte mai mult vara, din cauza lipsei banchizei. Apoi, „când revine iarna, mai întâi trebuie eliberată toată căldura în exces înainte de a se putea forma gheaţă pe mare”, a explicat Massonnet.

Această gheaţă, mai subţire, se topeşte într-un ritm mai rapid la revenirea verii.

„Zonă de refugiu”

Retragerea banchizei „este în concordanţă cu schimbările climatice care încep să aibă impact asupra banchizei din Antarctica”, a precizat Sallée. Însă, cercetătorii sunt reticenţi în a stabili o legătură oficială cu încălzirea globală, deoarece modelele climatice au prezentat anterior dificultăţi în a prezice schimbările la nivelul banchizei din Antarctica.

Ceea ce se ştie, însă, este că reducerea banchizei riscă să agraveze încălzirea globală. Oceanul, care este mai închis la culoare, reflectă o cantitate mai mică din razele solare comparativ cu gheaţa albă şi, prin urmare, stochează mai multă căldură.

Pe măsură ce se topeşte, banchiza îşi pierde şi rolul de tampon între valuri şi calota glaciară din Antarctica, riscând să accelereze scurgerile gheţarilor de apă dulce în ocean.

În plus, retragerea gheţii de pe mare ameninţă ecosistemul bogat pe care îl adăposteşte. Departe de a fi o întindere de gheaţă, „banchiza formează terase, tuneluri, labirinturi, fiind o zonă de refugiu pentru vieţuitoare, care se pot ascunde astfel de prădători”, a explicat Sara Labrousse, cercetătoare specializată în ecologie polară la CNRS.

Banchiza găzduieşte în special krill, crustacee asemănătoare cu creveţii, care constituie hrana multor prădători precum balenele, focile sau pinguinii.

„Banchiza este, de asemenea, o zonă de odihnă, de năpârlire şi reproducere pentru multe mamifere şi păsări marine”, a adăgat Sara Labrousse.

Când banchiza se sparge prea devreme în timpul sezonului, focile tinere care au puţină grăsime şi blană insuficient de impermeabilă pot muri de hipotermie după ce cad în apă, a precizat cercetătoarea. Retragerea banchizei „poate pune în pericol populaţiile”, a avertizat ea.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...