Telegram a blocat temporar boții folosiți de serviciile ucrainene de securitate pentru a culege date despre armata Rusiei

Data publicării:
Data transfer concept. Message passing. Two mobile smartphones and paper airplanes on blue background. Origami. Paper cut.
Un purtător de cuvânt al Telegram a spus ca boţii au fost ”dezactivaţi temporar din cauza unui fals pozitiv”. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Ucraina a anunţat luni că aplicaţia de mesagerie Telegram a restabilit accesul chatboţilor utilizaţi de serviciile de securitate ucrainene pentru a culege informaţii despre armata Rusiei, după ce aceștia au fost blocați temporar.

Aplicaţia Telegram, creată de Pavel Durov, născut în Rusia şi actual rezident în Dubai, a blocat un număr de boţi folosiţi de Ucraina pentru a lupta contra invaziei pe scară largă a Rusiei, a transmis serviciul de spionaj militar al Kievului, GUR, într-un comunicat la scurt timp după miezul nopţii, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Un bot de Telegram este o funcţie automată care le permite utilizatorilor aplicaţiei să trimită sau să ceară informaţii. O parte din boţii guvernului ucrainean le permit utilizatorilor să raporteze locurile unde se află echipamentele militare şi personalul militar al Rusiei în Ucraina.

În mesajul său, GUR scrie că 'managementul platformei Telegram a blocat în mod nerezonabil un număr de boţi oficiali care s-au opus agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv al GUR'.

Până dimineaţă, Centrul de comunicaţii strategice al Ucrainei a indicat că trei boţi afectaţi, folosiţi de serviciul de securitate SBU, de GUR şi de Ministerul Digitalizării, fuseseră deblocaţi.

Un purtător de cuvânt al Telegram a spus ca boţii au fost 'dezactivaţi temporar din cauza unui fals pozitiv, dar între timp au fost restabiliţi', fără a oferi detalii suplimentare.

Săptămâna trecută, fondatorul Telegram a afirmat că compania sa a primit o solicitare oficială de la Apple cu privire la anumite modificări referitoare la canalele de 'ştiri generale şi propagandă' accesibile utilizatorilor ucraineni.

Potrivit lui Pavel Durov, compania 'va interzice în continuare conturile şi boţii care colectează coordonate pentru ţintele loviturilor sau postează informaţii personale directe cu apeluri la violenţă'.

Platforma Telegram este larg utilizată ca sursa de informaţii în Ucraina şi în Rusia şi un loc preferat pentru postarea şi accesarea de informaţii nefiltrate despre război.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îşi postează pe Telegram intervenţiile zilnice, iar forţele sale armate folosesc platforma pentru a emite alerte în legătură cu lovituri aeriene şi a documenta evoluţii pe câmpul de luptă.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii au vizitat 'țara care nu există' și au descoperit o altă lume. Au mâncat de toți banii și au...
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, primul Crăciun în calitate de soț și soție. Care este marea dorință...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Imagini virale cu trei lupi care apar pe o pârtie de schi renumită din Italia: „Se antrenează să fie mai...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic