Fiecare elev merită să intre la cel mai bun liceu conform mediei de admitere și criteriilor dorite (localitate, specializare, distanță față de casă, rezultatele la bacalaureat, etc.)
Obiectivul aplicației AlegLiceu
Să arate părinților liceele pe care ar trebui să le completeze în fișa de opțiuni, potrivit propriilor criterii, astfel încât să nu rămână elevi fără loc.
Să ajute elevii să nu piardă un loc unde ar putea intra pentru că, analizând broșura, pot considera că nu au șansă cu media obținută. Drept exemplu dacă elevul a obținut 8,50, în anul anterior s-a intrat cu 8,75 și consideră că nu are șanse. Stabilirea anului de referință și folosirea marjelor de eroare ajută elevii în acest sens. Pentru a nu mai exista situații în care elevi cu media 9,50 rămân fără loc (precum în 2022) sau un părinte nu pune pe fișa de opțiuni un anume liceu crezând că elevul nu are nicio șansă să intre (ca în 2021), pentru că nu știe cu ce an să compare mediile din anul curent.
-
Să explice exact cum se completează fișa de opțiuni și cum se realizează admiterea computerizată.
Cum funcționează?
Exemplu: 2022 a fost mai apropiat ca rezultate de 2020, nu de 2021. Mediile în 2022 au fost foarte mari și media 9 nu a mai fost la fel de valoroasă ca în 2021.
Părintele bifează în aplicație niște criterii de admitere (localitate, specializare, distanță față de casă) și obține un raport cu lista de licee la care este recomandat să înscrie copilul. Vor fi licee începând cu medii de admitere cu câteva sutimi mai mari în anul de referință față de media copilului, pentru a avea marje de eroare suficiente.
Până la momentul aflării notelor la Evaluarea Națională se pot obține rapoarte intermediare, pe bază de notă estimată. În acest caz an de referință e considerat anul anterior.
Aveți acces la consiliere video pentru utilizatori legate de completarea fișelor de opțiuni și admiterea computerizată
Puteți vedea distanța de acasă la liceu.
Puteți vedea rata de promovabilitate la bacalaureat la liceele și specializările dorite.
Puteți vedea numărul de locuri pe specializări (actualizat după afișarea rezultatelor la contestații).
Vi se afișează codurile de opțiuni conform informațiilor de pe siteul ministerului, dar aveți obligația să le verificați cu broșura.
Pentru elevii care vor face contestații, pot emite un nou raport după afișarea rezultatelor la contestații.
Vedeți detalii în videou-rile de prezentare de pe www.alegliceu.ro.
Ce au părinții de făcut?
Analizează raportul emis de aplicația AlegLiceu. Specializările actualizate apar odată cu publicarea lor oficială, după afișarea rezultatelor la contestații.
Stabilesc ordinea în care vor nota opțiunile în fișa de înscriere (De ex cineva poate vrea pe locul 1 un liceu unde se intră cu medie mai mică, pentru că e mai aproape de casă).
Verifică în broșură codurile aferente fiecărei specializări. Aplicația le afișează de pe site-ul admitere.edu.ro a doua zi după contestații. Pot apărea modificări. E obligatorie verificarea.
Completează cu atenție, în ordinea opțiunilor, fișa pusă la dispoziție de școli.
Cine nu are nevoie de aplicație?
Cei care au timpul necesar realizării analizelor mediilor de la Evaluarea Națională din ultimii 3 ani manual;
Cei care știu să analizeze singuri comparația între anul curent și anii anteriori;
Cei cărora le e clară metodologia de admitere și completarea fișelor de opțiuni și nu au nevoie de sprijin în acest sens;
Cei cu elevi care au luat medii foarte mari și vor putea intra la liceul dorit;
Părinții copiilor cu CES care optează pentru admiterea specială pe locurile cu CES;
Părinții copiilor care optează pe locurile pentru rromi;
Părinții copiilor care vor fi admiși la licee vocaționale;
Părinții care doresc înscrierea copilului la licee private. Acestea nu intra in admiterea computerizata;
Elevii din orașele mici, unde numărul de licee și de opțiuni este mic și se recomandă să fie trecute toate.
Cum a apărut aplicația?
Aplicația este rezultatul muncii mele de 11 ani (Violeta Niță, manager Centrul de Meditații și Dezvoltare Personală).
După examenele de Evaluare Națională, analizam mediile obținute și constatam diferențe semnificative de la an la an. Adică media 9 de anul acesta putea fi mai valoroasă sau mai puțin valoroasă decât media 9 din anul anterior. Îndrumam astfel părinții elevilor să ia în calcul o marjă de eroare pe care o calculam.
Aplicația automatizează analizele mediilor pe care eu le-am făcut pentru Matei, fiul meu, care în 2021 a intrat la prima opțiune.
La liceul și profilul unde a vrut Matei în 2019 s-a intrat cu media 8,51, în 2020 cu 9,05 și în 2021, anul în care a dat el admitere, cu 8,49. Matei a avut media 8.70. Dacă m-aș fi raportat la media din anul anterior (9,05), conform broșurii, aș fi spus că nu are șanse să intre. Pentru că eu făcusem ani de zile analizele pe care aplicația AlegLiceu le face în câteva secunde, am știut că mediile din 2021 sunt comparabile cu 2019 mai degrabă decât 2020 și am știut cum să completez fișa de opțiuni pentru înscrierea la liceu.
Pentru a vă veni în ajutor, toate aceste analize și multe alte beneficii care să ușureze procesul de admitere, se regăsesc în aplicația AlegLiceu, disponibilă pe www.alegliceu.ro și în Google Play.
MERGI LA SIGUR!
Folosește aplicația AlegLiceu oriunde în România!