Un bărbat de 41 de ani a fost condamnat luni în absenţă, la Nanterre, la doi ani de închisoare şi la 80 de milioane de euro daune pentru că a administrat ilegal un site de streaming, informează AFP și News.ro.
Acuzatul, fugar, a fost găsit vinovat de "fals" şi de "servicii ascunse". El va trebui să plătească 83,6 milioane de euro daune părţilor civile, două sindicate profesioniste, Disney, 20th Century Fox, Warner Bros şi Societatea Autorilor, compozitorilor şi editorilor muzicali (Sacem).
Contravenientul gestiona o platformă de difuzare de filme numită Streamiz, al doilea cel mai popular site de streaming din Franţa în 2011, cu cel puţin 250.000 de vizitatori unici pe zi, a declarat avocatul Sacem pentru AFP.
Platforma, care a fost închisă de atunci, propunea în jur de 40.000 de filme, dintre care unele încă nu apăruseră pe DVD şi care totalizau 500 de milioane de vizualizări, potrivit aceleiaşi surse.
În urma unei plângeri la Federaţia Naţională a Distribuitorilor de Film (FNDF) în decembrie 2009, anchetatorii au găsit informaţii despre acuzat în 2011 localizat în departamentul Hauts-de-Seine.
Suspectul a fost interpelat în octombrie 2011 pe când îşi părăsea domiciliul din Montrouge cu un rucsac în spate şi aproape 30.000 de euro ascunşi în şosete.
Convocat de un judecător, acuzatul nu s-a prezentat, fiind declarat fugar în timpul condamnării de luni.
Ancheta a scos la iveală faptul că acuzatul a câştigat în mai puţin de doi ani în jur de 150.000 de euro venituri din publicitate, iar documentele arată existenţa unor conturi în străinătate.
David El Sayegh, secretarul general al Sacem, a afirmat: "Condamnarea sa transmite un mesaj foarte clar: nu există scutire de pedeapsă pentru piraţi".