Unul din ultimele mistere legate de Galaxy S8, preţul, pare să fi fost elucidat, acesta urmând a fi de 799 de euro pentru varianta de bază.
Următorul flagship Samsung, modelul S8 şi versiunea sa Edge, vor avea o importanţă mai mare decât de obicei pentru compania coreeană, după retragerea de pe piaţă a vârfului de gamă anterior, Note 7, în urma problemelor tehnice.
De aceea, Samsung şi viitorul său flagship se află parcă mai mult ca niciodată în atenţia presei şi a pasionaţilor de smartphone-uri. După ce, pe rând, au fost aflate majoritatea detaliilor tehnice, acum a venit momentul să se cunoască şi preţurile.
Conform jurnalistului Evan Blass, care, de regulă, furnizează informaţii corecte din cadrul companiilor care produc smartphone-uri, Galaxy S8 va costa 799 de euro, iar modelul S8 Edge ar urma să coste 899 de euro.
Galaxy S8 va fi însoţit şi de o serie de accesorii originale care vor aduce un plus de funcţionalitate. Printre acestea se numără DeX, o staţie de încărcare wireless care va costa 150 de euro, casca de realitate virtuală GearVR la 129 de euro şi cameră panoramică Gear 360 care va putea fi achiziţionată pentru 229 de euro.
Conform aceleiaşi surse, Galaxy S8 va fi disponibil în trei versiuni coloristice, numite metaforic Black Sky, Orchid Grey şi Arctic Silver.
Următorul flagship Samsung urmează să fie prezentat oficial pe 29 martie, urmând să-şi facă apariţia pe piaţă undeva în a doua parte a lunii aprilie.