Cum schimbă AI-ul viața de zi cu zi: Viziunea Samsung

Data actualizării: Data publicării:
simona panait Articol susținut de Samsung
Simona Panait

Tot mai mulți oameni cunosc conceptul de inteligență artificială, iar cei care folosesc produse de la branduri ce integrează AI le adoptă rapid în viața de zi cu zi pentru a-și simplifica rutinele. De câțiva ani, produsele Samsung cu inteligență artificială oferă soluții nu doar pentru business, ci și pentru acasă. Într-o lume în care timpul liber este prețios, tehnologia devine esențială în recuperarea acestuia din activități repetitive. Pentru a înțelege cum răspunde Samsung acestei noi realități, am stat de vorbă cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România & Bulgaria.

Ce stă la baza alegerii Samsung de a integra inteligența artificială în produsele sale?

Lumea din jurul nostru se schimbă foarte rapid. Dacă ne uităm în urmă cu cinci ani, multe dintre tehnologiile AI despre care discutăm astăzi fie nu existau, fie nu erau disponibile pentru publicul larg. În paralel cu acest avans tehnologic, observăm că oamenii se concentrează din nou pe propria lor viață. La Samsung, am înțeles că integrarea AI în produsele noastre poate ajuta la simplificarea rutinei zilnice, crescând în același timp calitatea vieții și oferind mai mult timp liber pentru lucrurile care contează cu adevărat.

Sunt dispozitivele cu inteligență artificială din prezent suficient de avansate să facă diferența în casă?

Absolut. Chiar și acum, în această fază relativ incipientă a AI-ului, produsele Samsung deja aduc un sprijin real în viața de zi cu zi. Oamenii își doresc să facă mai multe pentru ei înșiși, iar tehnologia noastră vine în întâmpinarea acestei nevoi. Fie că vorbim despre smartphone-uri, televizoare sau electrocasnice, toate converg pentru a oferi o experiență simplificată. De exemplu,activățile zilnice ca spălatul hainelor sunt acum mai ușoare datorită AI, iar prepararea cinei devine o sarcină simplă cu ajutorul electrocasnicelor inteligente. Aceste dispozitive nu doar că reduc activitățile repetitive, dar și aduc îmbunătățiri concrete ale calității vieții. În acest timp, în care mașina de spălat sau cuptorul lucrează, utilizatorul poate face o sesiune de antrenament acasă, setând atmosfera perfectă cu ajutorul controlului inteligent al temperaturii, luminii și muzicii.

Ați fost recent la IFA 2024. Ce noutăți a prezentat Samsung la Berlin?

La IFA 2024, Samsung a sărbătorit 100 de ani de inovație cu o prezentare centrată pe viziunea „AI for All”. Am vrut să arătăm cum facem inteligența artificială accesibilă și utilă pentru toată lumea.

Am explorat două direcții importante: „AI Meets the World” și „AI Meets You”. În „AI Meets the World”, am demonstrat cum folosim AI pentru a îmbunătăți eficiența energetică și a proteja mediul, cu produse inovatoare precum frigiderele AI Hybrid și Bespoke AI Laundry Combo. „AI Meets You” s-a concentrat pe îmbunătățirea experiențelor personale, de la proiectoare cu tehnologie AI care optimizează vizionarea, la laptopuri care combină performanța și conectivitatea AI pentru o experiență mai fluidă.

Am subliniat și extinderea ecosistemului SmartThings, care acum conectează peste 500 de milioane de dispozitive, facilitând gestionarea inteligentă a casei, fie că ești acasă sau de la distanță. Aceste inovații sunt menite să facă viața mai simplă și mai plăcută, iar Samsung este dedicat să continue să dezvolte tehnologii care aduc valoare reală utilizatorilor și contribuie la un viitor mai sustenabil.

Ce ne puteți spune despre modul în care lucrează împreună dispozitivele Samsung cu AI în aplicația SmartThings?

Aplicația SmartThings concentrează într-un singur punct toate posibilitățile pe care le oferă dispozitivele noastre instalate în locuința unui client. Am menționat deja monitorizarea și optimizarea consumului de energie, dar aceasta e doar o mică parte din ceea ce clienții noștri fac cu produsele cu AI – căutăm activ cât mai multe fațete ale vieții unde putem face diferența. Mulți dintre noi avem animale de companie, pe care uneori ne vedem nevoiți să le lăsăm acasă preț de câteva zile – ce-ar fi ca aspiratorul să aibă grijă de ele pe durata unui city break? Cu Jet Bot AI+, animalul de companie poate fi monitorizat de la distanță și poate chiar să se bucure de muzică mai multe ore pe zi, în funcție de programul ales pentru televizor sau boxe prin SmartThings. Iar aceasta este doar una dintre multele posibilități oferite de Samsung pentru utilizatorii produselor cu AI. Departamentele de R&D ale companiei lucrează constant pentru ca noi generații și chiar noi linii de produse să devină parte din ecosistemul SmartThings.

Sunt, totuși, pregătiți românii să integreze inteligența artificială în viața lor?

Studiul pe care l-am realizat împreună cu Kantar ne-a oferit informații valoroase despre cum percep românii AI. Știm că orice tehnologie nouă poate întâmpina o anumită reticență, iar AI-ul nu face excepție. Ne dorim ca oamenii să înțeleagă clar avantajele pe care le aduce această tehnologie în viața de zi cu zi, astfel încât să poată lua decizii informate atunci când aleg dispozitivele potrivite pentru nevoile lor. Fiecare persoană este unică, cu propriile dorințe și preferințe, iar portofoliul nostru de produse cu AI crește continuu pentru a se adapta acestor nevoi diverse. Observăm că cei cu venituri mai ridicate înțeleg mai bine avantajele AI și sunt mai deschiși la adoptarea acestor tehnologii. Totuși, lucrurile se mișcă în direcția bună pentru toată lumea, iar oamenii descoperă că prin AI pot avea mai mult timp pentru lucrurile care contează cu adevărat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri