PhoneKid, un smartphone pentru copii, care poate fi controlat de la distanţă de părinţi

Data publicării:
tel bun

Compania spaniolă Escudo Web a prezentat la Mobile World Congress un smartphone construit special pentru cei mici.

PhoneKid, cum este numit smartphone-ul, foloseşte o versiune modificată de Android care conferă părintelui rolul de administrator. Acesta poate accesa funcţiile importante de configurare şi-l poate, de asemenea, controla de la distanţă.

Părintele poate decide ce aplicaţii poate folosi copilul, prin alegerea modului de funcţionare dintr-un meniu special de configurare. Modurile de configurare sunt împărţite pe activităţi precum „învăţare” sau „joacă” şi în cazul fiecăruia pot fi specificate aplicaţiile ce pot fi folosite.

Prin intermediul unei aplicaţii instalate pe propriul telefon, părintele poate urmări de la distanţă activitatea copilului şi poate chiar bloca complet activitatea pe telefonul acestuia.

Pentru a nu da copilului nicio cale de scăpare, producătorul spaniol a eliminat funcţia de oprire a telefonului. De asemenea, nici funcţia de localizare, prin care părintele poate şti în orice moment unde se află copilul (dacă acesta are telefonul la el), nu poate fi dezactivată.

Există şi un buton SOS, pentru situaţii de urgenţă, prin care se trimite în mod silenţios un semnal de alarmă către telefonului părintelui.

Producătorul spaniol, care susţine că măsurile de securitate implementate nu sunt uşor de dezactivat de către copii, caută în prezent parteneri hardware pentru producerea în masă a smartphone-ului.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Toți șoferii români care merg astfel cu mașina iau o amendă de 4.050 de lei. Când trebuie schimbate...
Digi FM
Andrei Perneș, fost concurent în emisiunea Mireasa, a murit după ce s-a răsturnat cu mașina. Împlinea 29 de...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Vârsta, doar un număr pentru ea! Halle Berry, irezistibilă la 58 de ani, într-o ținută transparentă, cu un...
Adevarul
Un mare producător de mașini electrice a intrat în faliment. Acțiunile s-au prăbușit la bursă
Newsweek
Vor crește pensiile cu 12%, în septembrie, așa cum vrea Ciolacu? Avertisment dur de la BNR
Digi FM
Alina Sorescu, propunere de neimaginat de la fostul soț: "Voia să stau două săptămâni în casă cu fetele, apoi...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Turiști terifiați de o creatură surprinsă pe o plajă din Mexic. De ce i se spune „peștele apocalipsei”
Film Now
Jeremy Renner, relație secretă cu o influenceriță mult mai tânără. Experiențele dramatice care i-au unit
UTV
Mihai Trăistariu, declarații sincere despre viața amoroasă. „Mi-am luat decât puștoaice care sunt prea mici...