LG lansează smartphone-ul flagship V30, rezistent la apă și cu senzor de amprentă

Data publicării:
lg bun bun

Aşa cum a anticipat cu diverse fragmente de informaţii pe parcursul ultimelor luni, LG a lansat smartphone-ul V30, cel care reprezintă al doilea flagship pe 2017 al producătorului coreean.

V30 este al treilea model din seria V şi urmaşul „natural” al variantelor V10 şi V20 din ani trecuţi. Însă, spre deosebire de acestea, V30 renunţă la unele artificii impuse de departamentul de marketing, precum ecranul secundar pentru notificări, şi se rezumă la funcţiile practice şi la un design cât de poate de atrăgător.

LG a ales un ecran de 6 inch, cu un raport 2:1 şi rezoluţie QHD (2880 x 1440 pixeli). Însă, dincolo de asta, important este că vorbim de un ecran care acoperă cea mai mare parte a părţii frontale, un ecran pe care LG îl numeşte FullVision şi care nu diferă mult de Infinity Display al celor de la Samsung, folosit pe modelele S8 şi Note 8.

Ecranul lui LG V30 are colţurile suficient de rotunjite pentru a reproduce designul la fel de rotunjit al carcasei care stă la baza dispozitivului. De altfel, spre deosebire de modelele anterioare ale seriei, V30 este rezistent la apă şi praf conform certificării IP68.

Dincolo de design, noul flagship LG are exact dotările care se aşteptau de la el: cel mai recent chipset de la Qualcomm - Snapdragon 835, 4 GB memorie RAM, 64 GB / 128 GB spaţiu de stocare şi slot pentru card de memorie.

Ca majoritatea modelelor de top din ultimii doi ani, V30 dispune de un sistem foto format din două camere: una de 16 MP cu apertură f/1.6 (cea mai mare apertură de pe un smartphone de până acum) şi alta cu un unghi de 120 de grade şi 13 MP.

Alături de mijloacele tradiţionale de securizare a accesului, noul telefon de la LG oferă posibilitatea deblocării ecranului pe baza recunoaşterii faciale. Rămâne, însă, de văzut şi cât de bine va funcţiona acest sistem.

În plus, V30 poate fi deblocat şi pe baza unei comenzilor vocale. În acest sens, utilizatorul va trebui să-şi înregistreze vocea (pentru a fi recunoscut de telefon) şi să aleagă o frază pe baza căreia ecranul va fi deblocat. La fel ca şi în cazul recunoaşterii faciale, rămâne de văzut cât de eficient va funcţiona această modalitate de securizare, existând suficienţi parametri care pot influenţa tonalitatea vocii la un anumit moment.

Nu au dispărut nici ieşirea audio de 3,5 mm şi nici senzorul de amprente. Acesta din urmă a fost plasat pe spatele telefonului, unde poate fi accesat uşor cu degetul arătător.

V30 foloseşte o baterie de 3.300 mAh, la fel ca Note 8, şi poate fi încărcat wireless. Din păcate, LG nu a avut timp probabil să configureze cea mai recentă versiune de Android şi a ales să-l livreze cu varianta 7.1.2.

LG nu a anunţat la momentul prezentării, preţul sau disponibilitatea noului smartphone V30.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”