Elon Musk spune că primul pacient implantat cu cipul cerebral dezvoltat de Neuralink controlează deja un mouse cu gândurile

Data actualizării: Data publicării:
elon musk
Elon Musk FOTO: Getty Images

Primul pacient uman căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink pare să se fi recuperat complet şi este capabil să controleze un mouse de calculator cu ajutorul gândurilor sale, a declarat luni seară fondatorul acestui start-up american, Elon Musk, informează Reuters citat de Agerpres.

"Progresul este bun, iar pacientul pare să se fi recuperat complet, fără efecte negative de care să avem cunoştinţă. Pacientul este capabil să deplaseze un mouse pe tot ecranul doar cu ajutorul gândurilor", a declarat Elon Musk la un eveniment organizat de Spaces pe reţeaua de socializare X.

Potrivit lui Elon Musk, compania Neuralink încearcă acum să obţină cât mai multe clickuri din partea pacientului.

Reprezentanţii Neuralink nu au dat curs deocamdată invitaţiei transmise de Reuters pentru a face dezvăluiri suplimentare despre acest proiect.

Compania americană a implantat cu succes un cip în creierul primului său pacient uman luna trecută, după ce a primit aprobarea de recrutare pentru studii pe oameni în septembrie 2023.

Studiul foloseşte un robot pentru a plasa chirurgical un implant de interfaţă creier-computer într-o regiune a creierului care controlează intenţia de mişcare, a precizat Neuralink, adăugând că obiectivul iniţial este de a permite oamenilor să controleze un cursor sau o tastatură de calculator cu ajutorul gândurilor lor.

Elon Musk are ambiţii mari pentru Neuralink, afirmând că această companie ar facilita inserţiile chirurgicale rapide ale dispozitivelor sale cu cipuri pentru tratarea unor afecţiuni precum obezitatea, autismul, depresia şi schizofrenia.

Neuralink, evaluată anul trecut la aproximativ 5 miliarde de dolari, s-a confruntat în repetate rânduri cu solicitări de evaluare şi control în ceea ce priveşte protocoalele sale de siguranţă. Reuters a raportat luna trecută că firma americană a fost amendată pentru încălcarea normelor Departamentului de Transport al Statelor Unite privind circulaţia materialelor periculoase.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”