Galerie Foto Unul dintre cele mai mari mistere ale naturii a fost rezolvat. Cum s-au format „cercurile zânelor” din deșertul Namib

Data publicării:
Cercurile zânelor în deșertul din Namibia
Potrivit unei legende locale, cercurile sunt rezultatul respirației otrăvitoare a unui dragon care își face veacul sub nisipul deșertului Namib. Foto: Profimedia Images

Timp de peste 50 de ani, ecologiștii au studiat și dezbătut misterul „cercurilor zânelor”, petice circulare lipsite de vegetație care s-au răspândit pe o suprafață de aproape 1.800 de kilometri de pajiști aride din sudul Africii, scrie CNN

În ciuda numelui fantezist, similar cu termenul de „inele ale zânelor” folosit în cazul formațiunilor circulare de ciuperci care cresc în zonele împădurite, zânele nu au nimic de-a face cu acest tip de vegetație.

Potrivit miturilor popoarelor care trăiesc în zona deșertului Namib, aceste petice sterile ar fi semne ale prezenței zeilor, spiritelor sau divinităților naturii și, de aceea, ar avea puteri magice.

Una dintre legendele locale spune că cercurile zânelor sunt de fapt urmele lăsate de zei pe Pământ, iar un alt mit, promovat de ghizii locali, dă vina pe respirația otrăvitoare a unui dragon care trăiește în subteran și care omoară vegetația de la sol, potrivit The New York Times.

cercuri-deșert2
Deșertul Namib și cercurile zânelor - după și înainte de sezonul ploios. Colaj foto: Profimedia Images

Dintre toate teoriile vehiculate, însă, numai două dintre ele merită dezbătute. Prima teorie dă vina pe termite pentru aceste petice uscate, pe când a doua teorie ia în calcul evoluția ierburilor.

Dragoni, termite sau un mod de adaptare la mediul necruțător al deșertului 

Oamenii de știință au oscilat între cele două teorii de-a lungul timpului, dar un nou studiu oferă acum dovezi care ar putea fi folosite pentru a formula o explicație clară.

Stephan Getzin, un ecologist de la Universitatea din Göttingen în Germania și șeful echipei de cercetători, a început să studieze cercurile zânelor în 2000, iar între timp a publicat mai multe lucrări pe această temă decât oriec alt expert.

Ceea ce face ca cercurile zânelor să fie speciale sunt peticele de sol steril din interiorul lor, dar ierburile care cresc în jurul lor ies, de asemenea, în evidență – au găsit o cale să prospere într-unul dintre cele mai aride locuri din lume.

Peticele lipsite de vegetație ar fi semne ale prezenței zeilor, spiritelor sau divinităților naturii și ar avea puteri magice, potrivit miturilor locale. Foto: Profimedia Images
Peticele lipsite de vegetație ar fi semne ale prezenței zeilor, spiritelor sau divinităților naturii și ar avea puteri magice, potrivit miturilor locale. Foto: Profimedia Images

Peticele lipsite de vegetație ar fi semne ale prezenței zeilor, spiritelor sau divinităților naturii și ar avea puteri magice, potrivit miturilor locale. Foto: Profimedia Images | Poza 1 din 13
Peticele lipsite de vegetație ar fi semne ale prezenței zeilor, spiritelor sau divinităților naturii și ar avea puteri magice, potrivit miturilor locale. Foto: Profimedia Images
În ciuda numelui fantezist, zânele nu au nimic de-a face cu acest tip de vegetație. Foto: Profimedia Images | Poza 2 din 13
În ciuda numelui fantezist, zânele nu au nimic de-a face cu acest tip de vegetație. Foto: Profimedia Images
Inițial, cercetătorii au dat vina pe termite pentru aceste petice uscate, dar cel mai nou studiu arată că explicația adevărată are legătură cu evoluția ierburilor care cresc în deșert. Foto: Profimedia Images | Poza 3 din 13
Inițial, cercetătorii au dat vina pe termite pentru aceste petice uscate, dar cel mai nou studiu arată că explicația adevărată are legătură cu evoluția ierburilor care cresc în deșert. Foto: Profimedia Images
Plantele din inelele exterioare au evoluat astfel încât să profite la maximum de rezerva foarte limitată de apă a deșertului. Foto: Profimedia Images | Poza 4 din 13
Plantele din inelele exterioare au evoluat astfel încât să profite la maximum de rezerva foarte limitată de apă a deșertului. Foto: Profimedia Images
Apa din interiorul cercurilor se epuizează foarte repede, cu toate că acolo nu crește deloc vegetația. Foto: Profimedia Images | Poza 5 din 13
Apa din interiorul cercurilor se epuizează foarte repede, cu toate că acolo nu crește deloc vegetația. Foto: Profimedia Images
În căldura puternică din deșert, aceste ierburi larg-răspândite au dezvoltat un sistem de vid în jurul rădăcinilor cu care captează apa. Foto: Profimedia Images | Poza 6 din 13
În căldura puternică din deșert, aceste ierburi larg-răspândite au dezvoltat un sistem de vid în jurul rădăcinilor cu care captează apa. Foto: Profimedia Images
Deșertul Namib și cercurile zânelor - după și înainte de sezonul ploios. Colaj foto: Profimedia Images | Poza 7 din 13
Deșertul Namib și cercurile zânelor - după și înainte de sezonul ploios. Colaj foto: Profimedia Images
Ierburile din interiorul cercurilor care încearcă să crească imediat după perioada ploioasă nu primesc destulă apă pentru a supraviețui. Foto: Profimedia Images | Poza 8 din 13
Ierburile din interiorul cercurilor care încearcă să crească imediat după perioada ploioasă nu primesc destulă apă pentru a supraviețui. Foto: Profimedia Images
Teoria termitelor sugera faptul că cercurile zânelor se formau din cauza insectelor dăunătoare care distrugeau rădăcinile ierburilor. Foto: Profimedia Images | Poza 9 din 13
Teoria termitelor sugera faptul că cercurile zânelor se formau din cauza insectelor dăunătoare care distrugeau rădăcinile ierburilor. Foto: Profimedia Images
Potrivit studiului, acesta este un exemplu de „feedback ecohidrologic” în care cercurile sterile au devenit rezervoare ce ajută la susținerea ierburilor de pe marginile lor. Foto: Profimedia Images | Poza 10 din 13
Potrivit studiului, acesta este un exemplu de „feedback ecohidrologic” în care cercurile sterile au devenit rezervoare ce ajută la susținerea ierburilor de pe marginile lor. Foto: Profimedia Images
„Cercul este cea mai logică formă geometrică pe care o poți crea dacă ești o plantă care suferă de pe urma lipsei de apă”, a explicat Getzin. Foto: Profimedia Images | Poza 11 din 13
„Cercul este cea mai logică formă geometrică pe care o poți crea dacă ești o plantă care suferă de pe urma lipsei de apă”, a explicat Getzin. Foto: Profimedia Images
Cercetările vor continua în 2023 în timpul următorului sezon ploios din Namibia. Foto: Profimedia Images | Poza 12 din 13
Cercetările vor continua în 2023 în timpul următorului sezon ploios din Namibia. Foto: Profimedia Images
Potrivit unei legende locale, cercurile sunt rezultatul respirației otrăvitoare a unui dragon care își face veacul sub nisipul deșertului Namib. Foto: Profimedia Images | Poza 13 din 13
Potrivit unei legende locale, cercurile sunt rezultatul respirației otrăvitoare a unui dragon care își face veacul sub nisipul deșertului Namib. Foto: Profimedia Images
,

În studiile mai vechi, Getzin și echipa sa au emis ipoteza că plantele din inelele exterioare au evoluat astfel încât să profite la maximum de rezerva foarte limitată de apă a deșertului.

Getzin și-a petrecut ultimii trei ani în Namibia urmărind creșterea ierburilor pentru a găsi mai multe dovezi care să demonstreze teoria.

„Am fost foarte norocoși pentru că în 2020 nu a fost prea multă vegetație, aproape iarba a lipsit cu totul, în zona cercului zânelor”, a spus Getzin. „Dar în 2021 și anul acesta, în 2022, a fost un sezon umed foarte bun astfel că am putut să urmărim cum creșterea noilor ierburi redistribuia apa din sol.”

Analizând datele din sezoanele umede, echipa lui Getzin a descoperit că apa din cercuri se epuiza repede, cu toate că nu exista iarbă care să o folosească, în timp ce ierburile din afara cercului păreau foarte dezvoltate.

Cercuri-deșert (14)
Cercetările vor continua în 2023 în timpul următorului sezon ploios din Namibia. Foto: Profimedia Images

Ierburile de pe marginea cercului le distrug pe cele din mijloc

Sub căldura puternică din deșert, aceste ierburi larg-răspândite au dezvoltat un sistem de vid în jurul rădăcinilor cu care captează apa, potrivit lui Getzin. Între timp, ierburile din interiorul cercurilor care încearcă să crească imediat după perioada ploioasă nu primesc destulă apă pentru a supraviețui.

„Cercul este cea mai logică formă geometrică pe care o poți crea dacă ești o plantă care suferă de pe urma lipsei de apă”, a explicat Getzin. „Dacă aceste cercuri ar fi pătrate sau structuri joase, complexe, atunci ai avea mult mai multe tipuri de ierburi de-a lungul circumferinței.”

„Aceste ierburi ajung [să crească] în cerc pentru că este cea mai logică structură pentru maximizarea apei disponibile fiecărei plante”, a spus Getzin.

Potrivit studiului, acesta este un exemplu de „feedback ecohidrologic” în care cercurile sterile au devenit rezervoare ce ajută la susținerea ierburilor de pe margini – în detrimentul vegetației care ar putea crește în mijlocul cercurilor.

Cercuri-deșert (2)
Apa din interiorul cercurilor se epuizează foarte repede, cu toate că acolo nu crește deloc vegetația. Foto: Profimedia Images

Cercurile zânelor - o dovadă a inteligenței „roi” a plantelor din deșertul Namib

Teoria termitelor, care sugera faptul că cercurile zânelor se formau din cauza termitelor care distrug rădăcinile ierburilor, a fost inițial primită foarte bine de comunitatea oamenilor de știință.

Cu toate acestea, un studiu din 2016 al unor cercuri ale zânelor similare cu cele din deșertul Namib, formate în Australia, nu au găsit nicio legătură cu insectele dăunătoare, iar cea mai nou cercetare realizată de Getzin a ajuns la aceleași concluzii.

„Cu cercurile zânelor din Namibia, precum și cu cele din Australia, plantele modifică distribuția umidității din sol și astfel au șanse mai mari să supraviețuiască și îl putem numi 'inteligență roi'”, a spus Getzin. „Plantele creează modele și forme geometrice inteligente și voi continua să lucrez în această direcție”.

În apropiere de zona cu cercuri ale zânelor din Namibia, de exemplu, cercetătorii au descoperit o altă specie de iarbă care formează inele circulare după ce plouă. Cercetarea lui Getzin va continua în timpul următorului sezon ploios din Namibia, în 2023.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri