Superprădătorul Alozaur din Jurasic devenea canibal când nu găsea hrană

Data actualizării: Data publicării:
Three Allosauruses
Getty Images / 3D Rendering

Fiorosul alozaur (Allosaurus), un superprădător care domina peisajul din Jurasic în urmă cu circa 150 de milioane de ani, ar fi recurs la canibalism pentru a-şi astâmpăra foamea în vremurile grele, la fel ca şi tiranozaurul (Tyrannosaurus rex - T. rex), 80 de milioane de ani mai târziu, în Cretacic, conform unor fosile descoperite în Colorado, Statele Unite, descrise miercuri de o echipă de oameni de ştiinţă, informează Agerpres, care citează Reuters.

Cercetătorii au descoperit în cariera Mygatt-Moore din vestul statului Colorado 2.368 de oase fosilizate de la mai mulţi dinozauri şi de la alte vieţuitoare. În mod remarcabil, 29% dintre aceste oase prezentau urme de muşcături, un procent mult mai mare decât în mod obişnuit, ceea ce indică o tendinţă mai accentuată către necrofagie într-un ecosistem probabil supus unui stres, cum ar fi o secetă sezonieră sau un incendiu.

Cu o lungime de până la 10 metri şi o greutate de 2,5 tone, alozaurul era cel mai comun prădător din acest ecosistem.

Cele mai multe dintre urmele de muşcături identificate de specialişti par să fi fost cauzate de acesta.

O altă constatare surprinzătoare a fost aceea că 17% dintre oasele de dinozauri prădători - majoritatea de alozaur - prezentau semne de muşcătură chiar şi în zona oaselor mici ale degetelor de la membrele posterioare, ceea ce sugerează că alozaurul se hrănea cu carcasele exemplarelor din propria specie şi chiar îşi vâna semenii.

În ceea ce priveşte alimentaţia, "cel mai probabil, alozaurul a fost un oportunist", a explicat Stephanie Drumheller, paleontolog la Universitatea din Tennessee şi autoare principală a cercetării publicate în jurnalul ştiinţific PLOS ONE. "Probabil că mânca orice şi tot ce putea", a adăugat cercetătoarea.

Alozaurul devine astfel al treilea dinozaur despre care au fost identificate dovezi solide de canibalism, alături de tiranozaur, în America de Nord, şi de majungazaur (Majungasaurus), în Madagascar.

"Este posibil ca alozaurul să nu fi fost la fel de mare ca T. rex, însă nu a fost mai prejos ca superprădător", a precizat Drumheller.

"Era capabil să-şi supra-extindă maxilarul pentru a-şi deschide extrem de mult gura. Când se hrănea, lovea ca o bardă, asemenea şoimului, ceea ce înseamnă că tăia în pradă cu capul. Avea membre lungi, cu gheare pentru apucare şi o forţă mare a muşcăturii. Urmele din situri sugerează că ar fi fost un vânător pe distanţe lungi, care urmărea turmele kilometri întregi pentru a prinde prada", a adăugat cercetătoarea.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri