Existenţa vieţii pe Titan, satelitul planetei Saturn care din anumite puncte de vedere este uluitor de similar Pământului, este improbabilă, conform concluziilor unui test care apelează la mecanica cuantică, transmite miercuri Live Science, citat de Agerpres.
Titan, pe locul doi în topul celor mai mari sateliţi din Sistemul Solar după Ganymede, lună a planetei Jupiter, este o lume unică din două motive care i-au făcut pe cercetători să creadă că la suprafaţa sa ar putea exista viaţă: este singura lună din Sistemul Solar cu o atmosferă densă şi, totodată, singurul corp cosmic din Sistemul Solar, în afară de Pământ, la suprafaţa căruia există mări, lacuri şi râuri.
În cazul lui Titan însă, este vorba de mări, lacuri şi râuri de hidrocarburi la temperaturi foarte scăzute, care au o compoziţie care le face să fie mai apropiate de benzină decât de oceanele terestre. Însă unii cercetători au avansat ipoteze conform cărora în aceste lacuri de hidrocarburi pot apărea structuri complexe - bule cu anumite proprietăţi speciale, similare celor premergătoare vieţii pe Pământ.
Pe Pământ, moleculele lipidice (acizi graşi) se pot aranja în mod spontan în membrane în formă de bule care formează bariere protectoare în jurul celulelor tuturor organismelor vii. Unii cercetători sunt de părere că aceasta a fost prima condiţie sine qua non pentru apariţia vieţii pe Pământ.
În cazul lui Titan, ar fi putut să apară un tip echivalent de bule, însă nu formate din molecule lipidice ci din molecule pe bază de azot (nitrogen), ce au fost denumite „azotosome” (corpuri din azot).
Însă, pentru ca astfel de structuri să se formeze în mod natural, trebuie ca anumite condiţii să fie ideale, ceea ce este greu de obţinut pe Titan, unde temperatura medie este de aproximativ -185 de grade Celsius, şi în absenţa apei şi a oxigenului atmosferic.
Studii anterioare, ce au apelat la simulări ale dinamicii moleculare - o tehnică folosită des pentru a studia chimia vieţii - sugerau că astfel de structuri de forma unor bule ar putea să se formeze şi să devină prezenţe comune pe Titan. Însă un nou studiu, publicat la 24 ianuarie în revista Science Advances, sugerează că aceste simulări anterioare au fost eronate.
Apelând la simulări mai complexe, ce se bazau pe principii ale mecanicii cuantice, cercetătorii care au participat la acest nou studiu au analizat aceste structuri din punctul de vedere al „viabilităţii lor termodinamice”. Ce înseamnă acest lucru? Să luăm un exemplu banal: dacă poziţionăm o minge în vârful unui deal, cel mai probabil lucru care se întâmplă este să se rostogolească până la poalele dealului şi să ocupe o poziţie de energie mai scăzută. În mod similar, substanţele chimice au tendinţa de a se aranja în cea mai simplă formă, cu cel mai mic consum de energie. Cercetătorii au dorit să ştie dacă „azotosomele” ar putea fi o formă de agregare eficientă din punct de vedere energetic pentru moleculele purtătoare de azot de pe Titan.
Titan reprezintă „un studiu de caz foarte strict cu privire la limitele vieţii”, conform noului studiu. Iar în acest rol, luna a picat testul. Azotosomele, conform simulărilor, pur şi simplu nu sunt nişte forme de organizare viabile din punct de vedere termodinamic în condiţiile de pe Titan.
Acest studiu îi va ajuta pe cercetătorii de la NASA să aleagă ce tip de experimente şi instrumente să trimită în cadrul misiunii Dragonfly pe Titan, misiune anunţată pentru anii '30 ai acestui secol. Evident că acest test nu înseamnă că nu există niciun fel de şansă ca pe Titan să fi apărut şi evoluat forme de viaţă, ci doar că în cazul în care există viaţă pe acest satelit al lui Saturn, atunci probabil că formele de viaţă de acolo nu dispun de ceea ce biologii ar recunoaşte drept membrane celulare.
