Pesimismul ar fi unul dintre factorii care declanșează boala Alzheimer. Cum ne afectează gândirea negativistă creierul

Data publicării:
alzheimer
Un medicament experimental încetinește evoluția bolii Alzheimer. Foto: Ilustrație Getty Images

Gândirea negativistă și pesimismul ar putea avea consecințe asupra capacităților cognitive ale oamenilor când avansează în vârstă, se arată într-un nou studiu publicat la University College din Londra, scrie CNN.

Pesimiștii și persoanele care au tendință „să vadă partea goală a paharului” riscă să sufere de un declin al funcțiilor cognitive după ce avansează în vârstă, au spun cercetătorii. Ei au descoperit că două proteine responsabile pentru declanșarea bolii Alzheimer sunt depozitate în cantități mai mari la persoanele care gândesc negativ în mod repetat.

„Ipoteza noastră este că gândirea negativistă este un factor de risc pentru demență”, una dintre autorii lucrării, dr. Natalie Marchant, psihiatră și cercetător la departamentul de psihiatrie de la University College.

Tipare de gândire negativă precum contemplarea greșelilor din trecut și îngrijorarea cu privire la ce va aduce viitorul a fost măsurată în peste 350 de persoane cu vârste peste 55 de ani pe o perioadă de doi ani. Aproximativ o treime dintre participanți au fost testați pentru a li se măsura cantitatea din cele două proteine responsabile pentru apariția bolii Alzheimer.

Testele au demonstrat că persoanele care au petrecut mai mult timp gândind negativ au avut depuneri mai mari din cele două proteine, fapt ce a făcut a memoria lor să scadă în capacitate, dar și capacitățile lor cognitive să intre într-un declin mai mare pe o perioadă de patru ani, față de participanții care nu au fost pesimiști.

Studiul a luat în calcul și nivelurile anxietății și depresiei. Rezultatul a fost că și ele sunt factori favorizanți pentru declinul cognitiv. Pe de altă parte, cercetătorii spun că depresia și anxietatea impactează negativ capacitățile cognitive atunci când sunt recurente pe parcursul vieții.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri