O exoplanetă gigantică, descoperită pe orbita unei sistem stelar binar, aflat la 336 de ani lumină, poate oferi indicii cu privire la ipotetica „Planetă 9” a cărei existenţă la graniţele Sistemului Solar este pentru moment doar bănuită de astronomi, potrivit unui material publicat în Astronomical Journal, relatează Agerpres.
La marginea Sistemului Solar, cu mult dincolo de orbita lui Neptun, se află o regiune ocupată de obiecte cosmice foarte reci, în marea lor majoritate asteroizi dar şi planete pitice, cunoscută drept Centura Kuiper de obiecte transneptuniene, printre care cel mai cunoscut obiect este planeta pitică Pluto.
Unii astronomi sunt de părere că o parte dintre aceste obiecte îngheţate de dimensiuni relativ mici au orbitele influenţate de atracţia gravitaţională a unui obiect mare, probabil o planetă încă nedetectată direct, Planeta 9, aflată pe o orbită foarte, foarte îndepărtată faţă de Soare. Alţi astronomi sunt însă de părere că aceste obiecte cu orbite neobişnuite sunt influenţate, de fapt, de atracţia gravitaţională colectiv exercitată de alte astfel de obiecte de dimensiuni mici şi nu de o singură planetă.
Noua descoperire a unei exoplanete denumite HD 106906 b, prin intermediul telescopului Spaţial Hubble, ar putea explica cum ipotetica Planeta 9 ar fi ajuns pe o orbită atât de îndepărtată faţă de Soare, fără a părăsi însă Sistemul Solar.
O orbită misterioasă
Exoplaneta HD 106906 b este uriaşă - de 11 ori mai mare decât Jupiter - şi a fost descoperită în 2013. Până acum însă, orbita ei a rămas un mister, pentru că această exoplanetă se află la o distanţă neverosimil de mare faţă de perechea de stele în jurul cărora gravitează.
Iar pentru că atracţia gravitaţională exercitată de perechea de stele din centrul acestui sistem este foarte slabă la o distanţă atât de mare, exoplaneta se deplasează foarte încet pe orbita sa, finalizând mişcarea de revoluţie o dată la 15.000 de ani
Măsurătorile realizate prin intermediul telescopului Hubble le-au permis cercetătorilor să descrie această orbită îndepărtată şi lentă. Ei au descoperit că orbita este alungită şi înclinată după un unghi neobişnuit şi trece prin exteriorul discului de comete şi asteroizi aflat la marginea acestui sistem stelar binar.
Ipotetica orbită a „Planetei 9”
Oamenii de ştiinţă au venit cu o teorie care să explice particularităţile orbitei acestei exoplanete. Aceasta s-ar fi format foarte aproape de stelele din centrul sistemului, chiar mai aproape decât se află Pământul faţă de Soare. Fiind foarte aproape de stelele din centrul sistemului, planeta nu a putut să-şi menţină orbita şi a fost atrasă spre acestea, dar nu s-a ciocnit cu ele.
Sistemul gravitaţional complex exercitat de cele două stele a respins uriaşa exoplanetă pe o orbită nouă şi foarte îndepărtată - cea pe care a fost descoperită. O astfel de orbită nouă ar fi putut duce la ruperea completă a exoplanetei de sistemul stelar din care provine, însă, la momentul oportun, o altă stea a trecut prin apropierea relativă a acestui sistem stelar, stabilizând orbita exoplanetei şi prevenind ruperea ei definitivă de stelele pe orbita cărora s-a format.
Un fenomen similar ar fi putut să se petreacă şi în Sistemul Solar cu ipotetica Planetă 9. Aceasta ar fi putut să se formeze în apropierea relativă a Soarelui, însă a fost scoasă de pe orbită şi împinsă spre exteriorul Sistemului Solar de atracţia gravitaţională exercitată de Jupiter. O stea care a trecut prin apropierea relativă a Soarelui ar fi împiedicat excluderea acestei planete din Sistemul Solar, stabilizându-i orbita la distanţă mare de Jupiter, la graniţele Sistemului Solar.
„Este ca şi când am avea o maşină a timpului pentru Sistemul Solar, cu care să ne întoarcem în urmă cu 4,6 miliarde de ani, într-o perioadă în care Sistemul Solar era foarte tânăr şi extrem de dinamic, iar planetele nu se aflau încă pe orbitele stabile din prezent”, notează unul dintre autorii studiului, Paul Kalas de la University of California.
Editor : R.K.
