Fertilitatea bărbaților, pusă în pericol de un banal obiect de uz casnic
Data publicării:
Tigăile non-aderente, cum sunt cele din teflon, pun în pericol fertilitatea bărbaților. Periculoși sunt tocmai compușii chimici care le dau această proprietate.
Perfluoroalchil. Așa se numește clasa de chimicale folosită și în industria alimentară pentru proprietățile lor atomice. Acestea resping apa sau uleiul din țesături sau ambalaje. Dar cercetătorii Universității Padova din Italia au descoperit că bărbații tineri, care au crescut într-o zonă unde apa potabilă era contaminată cu acești compuși, au penisuri mai mici și spermatozoizi mai puțin mobili. Ceea ce înseamnă că ar putea ajunge infertili, pentru că afectează producția de testosteron.
Un alt studiu de anul acesta, realizat în Statele Unite, spune că din cauza acestor chimicale putem face cancer. De altfel, în cel mai pesimist scenariu, în care oamenii ar dispărea de pe Pământ, acești compuși vor mai rezista ceva timp pe planetă.
Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți pe Digi World vineri, de la ora 19:00 și pe Digi24, în fiecare sâmbătă, de la 16:30, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta. Arhiva emisiunii, aici.
Puteți accesa, de asemenea, secțiunea specială Sci-Tech a site-ului digi24.ro.