Foamea schimbă comportamente. Așa s-ar putea traduce un studiu pe căpușe care spune că aceste animale, deși în mod normal nu se prea mișcă, devin foarte vioaie când le este foame.
Își petrec cea mai mare parte din viață pe firele de iarbă înalte, de unde se pot prinde ușor de blana animalelor sau de hainele noastre. Sunt atât de rezistente, încât pot sta chiar și un an nemâncate, spun specialiștii Universității din Cincinnati. Dar cu cât sunt mai înfometate, cu atât sunt mai capabile să-și procure hrană.
Metabolismul lor se accelerează atât de tare, încât le ajută să se deplaseze mai repede și să-și găsească prada. Pe noi sau alte gazde.
Odată ce ne-au depistat, căpușele își vor lua o porție mai mare de sânge, adică vor sta mai mult timp înfipte în piele. Iar asta înseamnă un risc mai mare de transmitere a unor boli.
Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți pe Digi World vineri, de la ora 19:00 și pe Digi24, în fiecare sâmbătă, de la 16:30, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta. Arhiva emisiunii, aici.
Puteți accesa, de asemenea, secțiunea specială Sci-Tech a site-ului digi24.ro.