Ce se întâmplă în creier când sângele încetează să mai fie transportat către el? Un studiu științific a adus indicii inedite despre ceea ce se petrece chiar înaintea morții. Contrar a ceea ce se crede în general, nu există un moment exact al unei treceri de la viață la moarte.
Moartea e un proces, explică Sam Parnia, unul dintre specialiștii mondiali în reanimare, cel care a condus studiul de la Universitatea de Medicină Stony Brook din New York. Abia după momentul în care organele vitale nu mai dau niciun semn de viață încep să moară și celulele, iar aceasta poate dura câteva ore.
Celulele cerebrale sunt deosebit de rezistente la efectele scăderii aportului de sânge și deci de oxigen. Studii recente efectuate în laborator arată că ele pot rezista până la 21 de ore. Dar când creierul încetează să mai fie aprovizionat cu oxigen, începe să se acumuleze material toxic. Asta omoară, de fapt, în mare parte, celulele creierului.
Jens Dreier, cercetător în neurologie experimentală la spitalul Charité din Berlin, a conectat electrozi la creierele a nouă pacienți care erau pe punctul de a muri (cu acordul familiei, bineînțeles). A înregistrat ceea ce se petrece exact în momentul opririi aparatelor: când inima lor încetează să mai bată, iar encefalograma, care înregistrează activitatea cerebrală, este plată, adică arată doar o linie. Totuși, o encefalogramă plată nu înseamnă că celulele nervoase nu mai sunt active, a confirmat cercetătorul.
Depolarizarea celulelor
La fel ca niște baterii, celulele creierului au polarități electrice și rezerve de energie. Lipsite de oxigen și sânge, neuronii intră mai întâi într-un „mod pauză”. În momentul în care prima celulă cedează, spunem că ea se depolarizează, adică eliberează toată rezerva sa de energie. Acest șoc antrenează depolarizarea unei celule vecine, care își eliberează, la rândul ei, energia, iar apoi tot acest proces se propagă în lanț.
Acest val masiv este un veritabil tsunami pentru creier. Structurile sale fiziologice și anatomice, concepute pentru celule funcționale, se deteriorează. Dar acest tsunami este, totuși, până la un anumit punct, reversibil. Întrebarea e cum știm când moartea devine absolut ireversibilă din punct de vedere celular, subliniază profesorul Sam Parnia. Dacă se acționează înaintea acestui moment, celulele se pot restabili. Răcorirea capului, de pildă, păstrează celulele și frânează acumularea de elemente chimice toxice.
Obiectivul lui Jens Dreier este dezvoltarea unor metode automatizate pentru detectarea depolarizărilor. „Pentru a învăța cum să protejăm creierul în caz de accident vascular cerebral sau de stop cardiac, trebuie să înțelegem mai întâi cum să îl protejăm. Timpul joacă un rol important”, spune profesorul.
Un sentiment de pace, o lumină puternică
Apărută în urmă cu aproape jumătate de secol, odată cu respirația artificială și resuscitarea cardiacă, știința reanimării a făcut ca milioane de persoane care se apropiau de moarte să revină la viață. Iar mărturiile lor despre această experiență coincid, indiferent de vârstă, origine, religie: aceste persoane descriu un sentiment de pace imensă, traversarea unui tunel, o lumină caldă și apropiați care au murit și care îi întâmpină, explică Sam Parnia.
Pacienții menționează adesea „o ființă de lumină” și spun că li se derulează viața prin fața ochilor. Alții spun că au avut senzația că se separă de corpul lor și că au observat evenimentele de undeva de la înălțime. Mecanismele cerebrale care stau în spatele acestor experiențe rămân necunoscute. Una dintre ipotezele lui Sam Parnia ar fi că ceea ce numim conștiență este o entitate distinctă, care nu este generată de activitățile convenționale ale celulelor creierului. S-ar putea ca ea însăși să regleze independent activitatea cerebrală. Știința încă n-a validat, dar nici n-a infirmat această posibilitate.