Modificări de impact la Legea RCA

Data actualizării: Data publicării:
Unsar-27 Articol sustinut de UNSAR

Românii, inclusiv cei peste 8 milioane de șoferi, ar putea beneficia de prevederile unui proiect de Ordonanță de Urgență privind modificarea Legii 132/2017 privind asigurarea RCA. Proiectul urmează a fi dezbătut astăzi la Ministerul Finanțelor.

Documentul include, printre alte prevederi și introducerea unui preț de referință orientativ în privința reparațiilor auto. Această măsură este considerată benefică de către 94% dintre șoferii chestionați în cadrul unei cercetări sociologice realizate pentru UNSAR de către IRES și ar permite o mai bună informare a celor care doresc să își repare autovehiculul - în ceea ce privește costurile. Măsura ar acționa ca un barometru și ar permite celor interesați să facă o alegere în cunoștință de cauză.

De altfel, un asemenea etalon există deja în multe industrii din România, inclusiv în ceea ce privește primele de asigurare RCA. Un alt exemplu este cel al prețurilor de pe piețele comercializării cu amănuntul a produselor alimentare și a carburanților care sunt publicate în Monitorul Prețurilor.

Reiterăm cu această ocazie faptul că industria de asigurări susține introducerea unui preț de referință pentru reparațiile auto, cu titlu informativ. Acest instrument NU ESTE O CO-PLATA și NU ar impune o plafonare pentru tarifele aferente reparațiilor auto, așa cum incorect afirmă în mod repetat o organizație patronală care reprezintă interesele unei părți a patronilor de firme de transport rutier, care probabil nu doresc să înțeleagă mecanismele de funcționare ale asigurărilor. Totodată, subliniem încă odată că industria de asigurări a susținut public în multiple rânduri importanța introducerii acestor sisteme de referință în legislația din România, în beneficiul consumatorilor și al păgubiților.

Nu în cele din urmă, reamintim faptul că, din păcate, în România, în fiecare zi a anului 2020, s-au produs 17 accidente rutiere grave în care și-au pierdut viața 5 persoane și au fost rănite grav 15 (cf. Buletinului siguranței rutiere 2020, editat de Direcția Rutieră, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul IGPR). Așadar, orice modificare legislativă viitoare ar trebui să ia în calcul în primul rând și modalități de scădere a frecvenței de producere a accidentelor rutiere.

Informații de context:

Asigurarea RCA este o asigurare pe care deținătorul unui autovehicul o încheie pentru că, în schimbul unei prime, în cazul în care produce un accident prin care cauzează unei alte persoane sau altor persoane prejudicii (la bunuri, vătămare corporală, deces), asiguratorul RCA să plătească în locul său despăgubirile pentru acoperirea acestor prejudicii. Acestea pot fi, în unele cazuri și de ordinul milioanelor de euro. În lipsa unei asemenea asigurări obligatorii, probabil că majoritatea posesorilor de vehicule (persoane fizice și juridice) ar fi în imposibilitatea de a suporta despăgubirile și toată lumea ar avea de suferit, păgubiți și asigurați deopotrivă.

În România există deja un tarif de referință a primelor RCA. Astfel, pentru existența unui echilibru între primele încasate și despăgubirile plătite și a unei simetrii de tratament cu asiguratorii RCA, în cazul reparațiilor de vehicule, despăgubirea ar trebui să se raporteze la rândul ei la un nivel al prețurilor de referință practicate pe piețele de profil (exact cum se întâmplă în cazul altor prejudicii materiale rezultate din accidente rutiere la construcții, lucrări de artă, culturi agricole, animale).

Ori, proiectul prevede, printre altele, introducerea unui preț de referință orientativ pentru evaluarea despăgubirii atât în ceea ce privește partea de reparații auto, cât și de rent-a-car. Practic, întrucât asiguratorii RCA sunt terți față de contractul de reparații dintre unitatea service și persoanele prejudiciate, aceștia nu au niciun control asupra modului de formare a prețului pieselor și manoperei, dar sunt totuși obligați prin lege să le suporte fără nicio obiecție sau opoziție.

Introducerea unor prețuri de referință la reparații ar preveni abuzurile operatorilor economici din domeniu în practicarea unor prețuri exagerate care nu au legătură cu piața.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri