Astronomii au descoperit cele mai vechi molecule organice din univers. „Schimbă jocul. Nu ne aşteptam la aşa ceva”

Data publicării:
Astronomii au descoperit cele mai vechi molecule organice din univers
Astronomii au descoperit cele mai vechi molecule organice din univers. Foto: Profimedia Images

Oameni de ştiinţă care folosesc telescopul spaţial James Webb (JWST) au identificat un nor de molecule organice complicate într-o galaxie la 12,3 miliarde de ani lumină distanţă - cea mai mare distanţă faţă de Pământ unde au fost detectate vreodată molecule de acest fel. Descoperirea, care a fost publicată pe 5 iunie în revista Nature, i-ar putea ajuta pe astronomi să prezinte o imagine mai clară a modului în care se dezvoltă galaxiile, potrivit livescience.com, citată de Agerpres.

"Nu ne aşteptam la aşa ceva", a declarat Joaquin Vieira, astronom la Universitatea Illinois Urbana-Champaign şi coautor al noului studiu, potrivit unui comunicat. "Detectarea acestor molecule organice complexe la o distanţă atât de mare schimbă jocul", a spus el.

Moleculele complexe în cauză se numesc hidrocarburi aromatice policiclice (HAP). Pe Pământ aceste molecule se găsesc în mod obişnuit în fumul cauzat de incendiile de vegetaţie. În spaţiu, ele ar putea avea un rol crucial în formarea stelelor. Oamenii de ştiinţă consideră că aceste molecule ar ajuta la reglarea temperaturii norilor de gaz din pepinierele stelare, gestionând astfel când şi unde se dezvoltă stelele, potrivit publicaţiei Nature.

Cercetătorii au detectat pentru prima dată galaxia numită SPT0418-47 în 2020, utilizând South Pole Telescope al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă. Masa îndepărtată de stele a fost vizibilă doar datorită unui "truc" al fizicii cunoscut sub numele de efect de lentilă gravitaţională.

Echipa a studiat această lumină, iar analiza lor iniţială a indicat că SPT0418-47 era bogată în elemente grele. Dar cercetătorii nu au putut observa bine componentele sale organice, care conţin carbon, folosind South Pole Telescope, care nu captează lungimea de undă potrivită a luminii.

Cu toate acestea, JWST poate observa exact intervalul infraroşu potrivit pentru a detecta moleculele HAP. În august, anul trecut, cercetătorii au observat o masă de molecule organice complexe.

"Peste tot unde vedem moleculele se formează stele", a declarat pentru Nature Justin Spilker, astronom la Universitatea Texas A&M şi coautor al studiului. Acest lucru susţine ipoteza că moleculele organice ajută la formarea stelelor.

Dar, în mod ciudat, au existat şi regiuni din galaxie care nu aveau nori HAP - iar echipa a observat stele formându-se şi în acele locuri. "Aceasta este partea pe care încă nu o înţelegem", a spus Spilker. Înţelegerea modului în care se formează stelele în aceste regiuni şi cum interacţionează cu moleculele organice va necesita studii suplimentare. "Această cercetare este doar primul pas", a explicat Joaquin Vieira.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...