Agenţia Spaţială Europeană caută voluntari care să stea întinşi în pat 2 luni. Vor fi plătiţi cu 15.000 de euro

Data publicării:
Interiorul unei nave spațiale
Foto: Getty Images

Agenţia Spaţială Europeană caută noi voluntari care să stea întinşi în pat 60 de zile, pentru a studia efectele vieţii în condiţii de imponderabilitate asupra corpului uman. Voluntarii vor primi pentru efort suma de 15.000 de euro, relatează Mediafax.

Corpul uman, adaptat la viaţa de pe Pământ, nu este conceput pentru zboruri spaţiale. Descoperirea modalităţilor de a menţine o stare bună a sănătăţii astronauţilor este scopul unui studiu amplu.

Călătoriile în spaţiu sunt foarte costisitoare, motiv pentru care cercetătorii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) încearcă să creeze condiţii similare în cadrul unor studii pe Pământ.

Voluntarii care participă la acest studiu stau întinşi, cu capul aşezat cu şase grade mai jos decât corpul. Unul dintre umeri trebuie să atingă permanent patul, activităţile legate de hrănire, spălare şi funcţii fiziologice fiind făcute din această poziţie, potrivit esa.int.

În condiţii de imponderabilitate, corpul pierde din densitatea osoasă şi musculară, se produc modificări oculare, acumulări de lichid în creier.

ESA a mai efectuat studii similare în Franţa şi Germania. De data aceasta, studiul se va desfăşura în Planica, Slovenia, şi Toulouse, Franţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...