Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, a declarat la emisiunea „În Fața Ta”, la Digi24, că speră ca mediul privat „să nu se trezească” cu supraimpozitarea luată în calcul de Guvern pentru bugetari. Acesta spune că nu are sens ca salariul președintelui să fie luat ca prag pentru impozitarea veniturilor și că această propunere a Executivului „pare scoasă la o bere”. Potrivit lui Burnete, înainte să vedem pe cine ar trebui să impozităm în plus, ar trebui să rezolvăm problemele ANAF-ului, care durează de două decenii. „Sistemele vestice de impozitare progresivă sunt sisteme foarte complexe. ANAF-ul nostru nu poate să colecteze nici TVA-ul, care este o taxă simplă”, spune acesta.
Radu Burnete, director executiv al Confederației Patronale Concordia: Cum am ajuns atât de repede de la cumulul pensiei cu salariul să discutăm noi, mediul privat, că urmează impozitarea progresivă? E oarecum ilogic acest pas atât de mare. Este această problemă a cumulului pensiei cu salariul, care este veche, o știm și o tot dezbatem și ne tot chinuim să o rezolvăm. Pare că ne scărpinăm invers. Guvernul ar trebui să aibă instrumentele pentru a reduce pensiile și salariile din domeniul public, dacă vrea să o facă.
Eu știu că CCR a făcut garduri în jurul specialilor, sunt conștient de asta. Dar să vrei să reduci pensiile din domeniul public impozitând suplimentar... nu înțeleg.
În privința bugetului, vedem că se materializează avertismentul Consiliului Fiscal din decembrie. Am estimat mai multe venituri decât putem colecta, această eroare vine din cum am tratat prețurile la energie. La buget nu avem o problemă în partea contribuabililor, bugetul a plecat conceptual prost, trebuie îndreptat, într-adevăr. Cum facem să-l îndreptăm... se pare că de foarte mulți ani discuția nu vine în ordinea logică și onestă.
Din punctul meu de vedere, modul în care politicienii trebuie să se raporteze la contribuabili atunci când ne raportăm la creșterea taxelor și impozitelor este în felul următor: primul este ANAF. Dacă ANAF își face treaba corect și colectează de la toată lumea taxele și impozitele de care avem nevoie, dar nu ne ajung banii, atunci vedem de unde să luăm bani în plus. Avem o cotă unică. Ne ajung banii din această cotă unică? Poate mai trebuie să lucrăm aici. Dacă și pe asta am rezolvat-o și sistemul nostru fiscal este echilibrat, dar avem cerințe statului mai mult decât își permite, abia după aia vorbim despre impozite noi.
Noi începem cu pe cine impozităm în plus, ANAF-ul e tot nereformat, și ajungem ca tot acei contribuabili care au un comportament onest să plătească impozite. Cine le șmecherește acum, rămâne să le șmecherească.
Există niște probleme ale administrației fiscale, nu sunt de ieri de azi, sunt acolo de două decenii. Să le rezolvăm pe ele înainte să vorbim de noi impozite și taxe.
De ce nu vrem cotă progresivă?
Radu Burnete: România este într-o altă etapă a dezvoltării decât Germania sau Franța. Noi avem nevoie să acumulăm capital pe care să-l investim mai departe. Dacă începem acum să impozităm masiv acest capital când, în sfârșit, economia asta începe să-și dea drumul, efectiv punem frână pe dezvoltarea economică. Avem nevoie să mai petrecem o generație în acest stadiu în care acumulăm capital, investim, după care putem începe să vorbim de impozitarea asta progresivă.
Sistemele vestice de impozitare progresivă sunt sisteme foarte complexe. ANAF-ul nostru nu poate să colecteze nici TVA-ul, care este o taxă simplă. Avem miliarde de euro care lipsesc anual, din necolectarea sumelor TVA. Cum ar putea acest ANAF să administreze un sistem așa de complex? Mi se pare o nebunie.
Nu e aplicabilă și cred că mulți dintre politicienii care propun această cotă progresivă știu că nu este aplicabilă.
De ce se ia ca prag de raportare salariul președintelui?
Radu Burnete: Asta vine într-o discuție mai largă pe care mereu o avem cu mediul politic și administrativ. Îi rugăm ca atunci când vin cu aceste propuneri să vină și cu un mic studiu, să înțelegem de ce o anumită cotă, de ce un anumit prag. Pare așa, o idee scoasă la o bere, salariul președintelui cel mai mare, de acolo impozităm mai mult.
În mediul privat salariile sunt legate de productivitate, de claritatea sau disponibilitatea unei anumite specializări. Nu au nicio legătură cu salariul președintelui. Pentru noi, asta ar fi ceva absolut stupid, să ne trezim cu taxe și impozite, pragul fiind stabilit după salariul președintelui, nu are noimă.
Eu sper în continuare că e o neînțelegere și că ei, uitându-se la problema cumulului pensie cu salariu, au ieșit așa cu lucrul ăsta, fiind neatenți. Mă aștept să clarifice și să nu ne trezim cu o supraimpozitare în mediul privat.
Supraimpozitarea, în vizorul guvernului
Premierul Nicolae Ciucă anunțase, săptămâna trecută, joi, că deficitul în colectare de la buget este din cauza „marilor contribuabili” care nu și-au plătit „datoriile către stat”.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți că a propus în Coaliție „impozitarea suplimentară pe praguri” a veniturilor angajaților de stat care cumulează pensia cu salariul și care depășesc venitul președintelui României, de 25.000 de lei brut. Ciolacu susține că nu s-a pus problema ca această măsură să fie aplicată și angajaților din sectorul privat.
Apoi, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus marți că în Coaliție s-a discutat despre o impozitare a veniturilor suplimentare, dar că nu este vorba despre o supraimpozitare. El a adăugat că așteaptă o analiză de la Ministerul Finanțelor înainte de a lua o decizie. „Este adevărat şi foarte onest vă spun că aseară am discutat şi am zis care sunt posibilităţile prin care putem să rezolvăm aceste măsuri. S-a discutat inclusiv despre o propunere, dar propunerea respectivă trebuie transpusă într-o măsură care se va concretiza într-o decizie, după ce avem toate documentele pe masă. Şi nu discutăm despre o supraimpozitare, ci despre impozitarea anumitor venituri”, a spus el, adăugând că este vorba de cei care au salariile mai mari decât cel al preşedintelui ţării. Totodată, Ciucă a precizat că „analizăm posibilitatea de a chibzui mai bine bugetul, fără să se facă referire la măsuri de înghețare a salariilor sau alte măsuri care nu sunt motivate în acest moment”.
Vezi și: VIDEO Zegrean: „Nu poți să spui că ăla dacă e bogat trebuie să îl pedepsim și să îi luăm. Așa au făcut comuniștii când au venit la putere”
Ciucă a spus, miercuri, despre impozitul pe veniturile care depăşesc salariul preşedintelui, că este vorba de aplicarea lui doar la stat, iar procentul este de 16%, pentru că acesta funcţionează şi ca impozit pe legea finanţelor. Premierul a dat asigurări că „nu se discută despre impozit progresiv”. Ciolacu a dat de asemenea asigurări că „nu a vorbit nimeni de privat, nu a vorbit nimeni despre o impozitare progresivă”.
Al treilea lider din Coaliție, vicepremierul și președintele UDMR Kelemen Hunor, a declarat, joi la Interviurile Digi24.ro, că a susținut cota unică de la bun început, dar că „nu neg că urmează să avem discuții pentru a trece la o altă impozitare”.
Citește și: Stolojan, despre supraimpozitarea veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui: Nu e bună deloc. Trebuie revizuită salarizarea
Editor : I.C