Rămășițele unei păsări uriașe au fost descoperite în nordul Mării Negre. Ea trăiă în urmă cu 2 milioane de ani

Data publicării:
pasare uriasa
FOTO; Earth.com

O pasăre uriaşă, de trei ori mai mare decât un struţ, ar fi trăit odată în Europa, conform unor rămăşiţe fosilizate descoperite în Crimeea, informează joi Press Association.

În urma analizelor efectuate asupra unui os din scheletul coapsei, descoperit în peştera Taurida de pe coasta de nord a Mării Negre, oamenii de ştiinţă au estimat că pasărea avea aproximativ 450 de kilograme şi o înălţime de circa 4,5 metri, mult peste cea a oamenilor primitivi care trăiau în zonă în urmă cu 1,5 - 2 milioane de ani, potrivit Agerpres.

Potrivit cercetătorilor, este pentru prima dată când a fost consemnată prezenţa unei păsări atât de mari în emisfera nordică.

''Când am simţit iniţial greutatea păsării al cărei os îl ţineam în mână, am crezut că este vorba despre o fosilă de pasăre-elefant pentru că nicio altă pasăre de o asemenea dimensiune nu a mai fost raportată din Europa'', a declarat doctor Nikita Zelenkov de la Academia de Ştiinţe din Rusia, autor principal al studiului.

''Însă, în mod surprinzător, structura osului a dezvăluit o altă poveste'', a adăugat cercetătorul.

Cu toate că pasărea nu era capabilă să zboare, oamenii de ştiinţă cred că se deplasa rapid datorită oaselor sale lungi şi suple, care ar fi jucat un rol esenţial în supravieţuirea ei.

Se estimează că pasărea aparţinea speciei Pachystruthio dmanisensis şi constituia o sursă de carne, oase, pene şi coji de ouă, utile oamenilor primitivi care au venit din Africa şi s-au stabilit în Europa.

Potrivit studiului publicat în Journal of Vertebrate Paleontology, deşi specia era cunoscută anterior, aceasta este pentru prima dată când au fost calculate dimensiunile păsării prin măsurătorile efectuate asupra osului femur, cu ajutorul cărora s-a putut estima greutatea.

Conform calculelor, pasărea era de două ori mai mare decât cel mai mare exemplar de moa, de trei ori mai mare decât struţul comun şi aproape la fel de grea ca un urs polar adult.

Descoperirea a fost realizată întâmplător, în vara anului trecut, în timpul lucrărilor de construcţie a unei noi autostrăzi. În acelaşi loc au fost găsite şi alte rămăşiţe, inclusiv cele ale unui bizon.

''Rămăşiţe de mamut au fost aduse la lumină anul trecut, iar în acel sit s-ar putea afla în continuare mai multe mărturii ce ne pot oferi informaţii despre trecutul îndepărtat al Europei'', a subliniat Zelenkov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Au montat o cameră ascunsă în apartamentul unde erau cazați în vacanță. Ce au descoperit că făcea personalul...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
„Tipul acela gay”. Elon Musk, vizat de declarațiile electorale ale lui Tim Walz, partenerul de campanie al...
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani