Un bărbat din Cluj a fost condamnat definitiv la 7 ani și 8 luni de închisoare pentru șantaj și racolare a minorilor în scopuri sexuale, după ce a șantajat o adolescentă în vârstă de 15 ani cu fotografii intime. Polițiștii l-au prins în flagrant pe bărbat când încerca să sustragă bani de la minoră, bacnote marcate în prealabil de autorități cu o subtanță fluorescentă, cu textul „șantaj”. Bărbatul urmează să plătească victimei daune morale de până la 150.000 de lei, relatează publicația locală clujust.ro.
Cum a acționat bărbatul
În cursul luni decembrie a anului 2022, adolescenta, care avea 14 ani la acel moment, a fost abordată de către inculpat, prin intermediul unei rețele le socializare. Bărbatul nu și-a dezvăluit numele adevărat și a pretins că are 19 ani pentru a o convinge pe adolescentă să îi trimită fotografii cu ea.
Conversațiile dintre cei doi au evoluat, iar bărbatul a convins-o pe minoră să îi trimită fotografii cu ea dezbrăcată.
După aproximativ o lună, perioadă în care cei doi au continuat să comunice prin intermediul rețelei de socializare, bărbatul a început să o amenințe pe adolescentă că va posta în mediul online fotografiile deja obținute, obligând-o astfel pe fată să îi trimită și mai multe astfel de materiale, dar și înregistrări video.
La scurt timp, bărbatul a decis că poate să obțină și foloase materiale, amenințând-o pe adolescentă că dacă nu îi trimite bani va publica pe internet materialele compromițătoare.
Adolescenta a continuat să îi transfere bărbatului diverse sume de bani de-a lungul timpului, iar în cursul lunii septembrie 2023 bărbatul s-a deplasat personal în municipiul Gherla din județului Cluj, unde învăța adolescenta, pentru a obține de la aceasta suma de 7.000 de lei. Atunci a fost și prima dată când cei doi s-au întâlnit personal, bărbatul amenintând-o pe fată să continue să strângă bani pe care ulterior să îi dea acestuia.
După o perioadă, lucrurile au degenerat și mai mult, iar bărbatul i-a propus fetei să meargă la domiciliul acestuia pentru a întreține relații sexuale, ca mai apoi să șteargă din telefonul fetei toate dovezile care l-ar putea incrimina.
Cazul a ajuns în atenția autorităților, după ce mama fetei a observat că din casă lipseau 3.000 de lei, aflând ulterior despre șantajul comis împotriva fiicei sale și a sesizat fapta organelor de urmărire penală.
Sumele de bani primite de la victimă, notate într-o agendă
Autoritățile au organizat atunci un flagrant. Au marcat bancnotele cu o substanță fluorescentă, cu textul „șantaj”, înainte ca adolescenta să se întâlnească din nou cu bărbatul și să-i dea banii ceruți.
Bărbatul a fost prins de autorități imediat după ce i-a fost înmânată suma de bani.
Polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul bărbatului, unde au găsit conversații cu victima, fotografii și înregistrările video pe care aceasta i le-a trimis, dar și sumele de bani plătite în urma șantajului.
„Se remarcă faptul că sumele notate de către inculpat în agendă în dreptul numelui persoanei vătămate au corespondent în sumele transferate către conturile bancare menționate mai sus, după cum reiese din extrasele de cont ale numitei”, se arată la dosar, conform clujust.ro.
În urma cercetărilor, autoritățile au descoperit numeroase conversaţii pe care bărbatul le purta cu persoane de sex feminin. Cu ocazia examinării acestora, au fost identificate 125 de conversaţii în care inculpatul le aborda pe fete, întrebându-le ce vârstă au, iar atunci când constata că era vorba despre niște persoane minore continua discuţiile, cerându-le de cele mai multe ori fotografii cu caracter intim.
Editor : Ș.A.