Volodimir Zelenski susține că Ucraina nu are armele necesare pentru a elibera oraşul port asediat Mariupol, care este aproape de a fi cucerit de forţele ruse. "Dacă am primi avioane şi suficiente vehicule blindate grele, artileria necesară, am putea să o facem", a spus preşedintele ucrainean într-un nou mesaj video.
"Sunt sigur că vom primi aproape tot ce avem nevoie. Însă nu doar că se pierde timp, dar se pierd şi vieţi ale ucrainenilor. Vieţi care nu se mai întorc", a declarat Zelenski.
"Este şi responsabilitatea celor care încă ţin în uzinele lor armele de care are nevoie Ucraina. O responsabilitate care va rămâne mereu în istorie", a adăugat el.
Liderul regiunii separatiste Doneţk, Denis Puşilin, a susţinut luni că oraşul port Mariupol din sud-estul Ucrainei, unde se dau lupte grele, a căzut în mâinile ruşilor, potrivit agenţiilor ruse de ştiri, relatează dpa.
Separatiştii se luptă de săptămâni, cu sprijinul armatei ruse, să cucerească Mariupolul, care are o importanţă strategică datorită situării sale la Marea Azov. Potrivit observatorilor militari occidentali, trupele ruse câştigă teren în războiul urban.
Comandatul forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujni, a afirmat că legătura cu trupele are apără oraşul Mariupol de forţele ruse nu a fost afectată. El a răspuns afirmaţiilor unor militari marini desfăşuraţi acolo conform cărora nu au mai fost contact cu conducerea armatei ucrainene de două săptămâni.
Aproximativ 4.350 de civili au fost evacuaţi luni din zonele disputate din Ucraina, dintre care circa 550 de persoane au plecat din Mariupol, potrivit vicepremierului ucrainean Irina Vereşciuk, notează dpa, citată de Agerpres.
Rusia ar fi folosit arme chimice în Mariupol
Între timp, Batalionul Azov a transmis că forţele ruse au folosit arme chimice în Mariupol. O substanţă necunoscută a fost eliberată dintr-o dronă deasupra oraşului, a precizat luni seară pe Telegram acest batalion. Conform postului public de televiziune ucrainean, nu există deocamdată nicio confirmare din partea organismelor oficiale.
Potrivit unor surse militare, posibilitatea ca Rusia să folosească arme chimice este "foarte mare". Conform Batalionului Azov, victimele aveau problemele respiratorii şi neurologice.
Parlamentarul ucrainean Ivanna Klimpuş a indicat la rândul său că Rusia a folosit o "substanţă necunoscută" la Mariupol, unde mai multe persoane ar suferi de insuficienţă respiratorie. "Foarte probabil arme chimice", a adăugat ea pe Twitter.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, a transmis că Londra încearcă să verifice informaţiile despre eventuala utilizare a armelor chimice în Ucraina de către forţele ruse la Mariupol.
Orice utilizare a acestui tip de arme "ar constitui o escaladare bruscă în acest conflict şi le vom cere socoteală lui Putin şi regimului său", a scris ea pe Twitter.
Editor : A.A.