Zelenski: Ni s-a spus ca 16 februarie va fi ziua atacului, dar noi o vom face Ziua Unității

Data actualizării: Data publicării:
Volodimir Zelenski cu mâna la gură în timpul vizitei sale la Casa Albă, la invitația președintelui SUA, Joe Biden
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis recent un mesaj în care a vorbit despre „tăria” țării sale în condițiile în care o invazie rusească devine tot mai iminentă. Liderul ucrainean a spus, conform BBC, că a aflat de informațiile SUA conform cărora Rusia ar urma să invadeze Ucraina miercuri, 16 februarie. Zelenski a spus că 16 februarie va fi proclamată „o zi a unității”.

„Suntem amenințați din nou cu un mare război, iar data invaziei militare a fost stabilită”, a transmis Zelenski.

„Nu este prima dată. Dar astăzi, statul nostru este mai puternic ca niciodată. Ne dorim pace și vrem să rezolvăm toate problemle exclusiv prin negocieri”, a adăugat el.

„Ni s-a spus că 16 februarie va fi ziua atacului, dar noi o vom face Ziua Unității” a spus președintele ucrainean. 

Președintele Ucrainei a spus și că regiunile separatiste din estul țării, dar și peninsula Crimeea, se vor întoarce la Ucraina prin metode diplomatice.

Zelenski a lăudat, de asemenea, armata Ucrainei și a spus că ea este „mult mai puternică decât era în urmă cu opt ani”.

El a mai spus și că în 16 februarie „vom arbora drapelul național, ne vom pune cocarde albastru-galbene și vom arăta lumii unitatea noastră”.

Cu puțin timp înainte, Statele Unite au anunțat că își închid ambasada de la Kiev și că își vor muta diplomații în vestul Ucrainei. 

Conform Casei Albe, Rusia poate invada oricând Ucraina, iar cel mai probabil scenariu e că invazia va începe cu un bombardament.

Concomitent, Statele Unite au cerut cetățenilor americani aflați în Ucraina să părăsească țara înainte să fie prea târziu, mai precis în cel mult 48 de ore. Cu toate acestea, americanii spun că încă nu au renunțat la calea diplomatică de rezolvare a conflictului.

Recent, Consiliul Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a pregătit două proiecte de rezoluţie asupra recunoaşterii republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

Citiți și: Ucraina ar vrea ca Papa Francisc să medieze conflictul său cu Rusia

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
5 ani fără Cristina Țopescu. Care a fost ultimul mesaj postat de jurnalistă, înainte să moară
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...