Un turist rus va fi deportat din Indonezia după ce s-a dezbrăcat pe vârful unui munte sacru din Bali

Data actualizării: Data publicării:
Un turist rus s-a dezbrăcat pe un munte sfânt din Bali
Poza cu turistul rus a fost ștearsă între timp de pe Instagram. Captură foto: Instagram / chila_brazila

Un bărbat din Rusia urmează să fie deportat din Indonezia după ce s-a pozat fără pantaloni pe vârful unui munte sacru de pe insula Bali, scrie BBC.

Bărbatul, numit Iuri, și-a cerut scuze pentru gest, dar nu va mai putea reveni în Indonezia pentru cel puțin șase luni. Bali a început în ultimul timp să ia măsuri tot mai aspre împotriva turiștilor străini necivilizați.

Muntele Agung, cel mai înalt punct de pe insulă este considerat a fi casa zeilor de către hinduși. Un oficial local a spus că nu există „nicio scuză” pentru comportamentul turistului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Într-un videoclip postat pe Instagram în rusă, Iuri a spus: „Acțiunea mea nu are nicio scuză. Singurul lucru care a condus la ceea ce s-a întâmplat a fost propria mea ignoranță”. Bărbatul a luat parte la o ceremonie specială de curățare - un ritual organizat deseori de localnici după astfel de incidente.

Consulul general onorific al Rusiei în Bali a spus că turistul era „nebun” și că decizia de a-l deporta a fost cea corectă. Mulți dintre localnici au susținut același lucru pe rețelele sociale.

Munții sacri din Bali, folosiți de turiști pentru dansuri nud și sex

Anul trecut, actorul canadian Jeffrey Craigen a fost deportat din Indonezia după ce a postat o filmare în care dansa nud pe Muntele Batur din Bali, un alt munte sacru. În 2021, un videoclip de trei minute în care un cuplu din Rusia făcea sex pe Muntele Batur a stârnit furia localnicilor.

model-bali
Într-un incident separat, Alina Fazleeva, o turistă din Rusia, s-a predat poliției din Bali după ce s-a pozat goală cu un copac sacru vechi de 700 de ani. Foto: Profimedia Images

Autoritățile au anunțat deja că urmează să interzică folosirea motocicletelor de către turiștii străini care vizitează insula după mai multe cazuri în care aceștia încalcă legea.

Guvernatorul din Bali, I Wayan Koster, a anunțat planuri de a le revoca vizele turiștilor din Rusia și Ucraina pe motiv că aceștia „au luat cu asalt Bali” din cauza războiului și de multe ori nu respectă regulile locale.

Cei mai mulți turiști străini care vizitează Bali vin din Australia (91.000 în luna ianuarie), pe locul doi fiind rușii (22.000).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri