Un bărbat înarmat a pătruns ilegal în zona de securitate a Castelului Windsor din Marea Britanie, una dintre principalele reședințe ale reginei Elisabeta a II-a. Bărbatul a fost arestat de poliția britanică, la scurt timp după ce a pătruns în zona restricționată.
Ofiţeri de la Thames Valley Police şi Poliţia metropolitană au răspuns la această încălcare a zonei de securitate care a avut loc în jurul orei locale 08:30, în apropiere de castelul unde Regina Elisabeta a II-a îşi petrece în acest an Crăciunul.
TVP a informat că un individ de 19 ani în Southampton a fost arestat sub suspiciunea de pătrundere ilegală într-o zonă protejată şi pentru posesie de armă. A fost declanşată o anchetă asupra incidentului. Bărbatul, care se află în prezent în custodia poliţiei, nu a pătruns în nicio clădire de pe domeniu.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii îşi petrece Crăciunul la Castelul Windsor şi urma să aibă un dineu cu Prinţul de Wales şi cu Ducesa de Cornwall, precum şi cu Prinţul Edward, Earl de Wessex, şi Sophie, Contesă de Wessex.
Charles, Camilla, Edward şi Sophie, împreună cu copiii lor Lady Louise şi James, Viconte Severn, au participat la slujba din dimineaţa zilei de Crăciun, la orele 10:45, la Capela St Georges de pe domeniul castelului. Membrii familiei regale au fost informaţi în legătură cu incidentul.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : Adrian Dumitru