Un bărbat din Arabia Saudită a fost condamnat la moarte pentru că a criticat guvernul pe Twitter, de pe un cont cu 9 urmăritori

Data publicării:
prinț arab
Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman FOTO: Getty Images

Un opozant din Arabia Saudită a fost condamnat la moarte pentru că a denunţat pe reţelele de socializare corupţia şi presupuse încălcări ale drepturilor omului, au declarat fratele său şi surse apropiate de acest caz, relatează AFP citată de Agerpres.

Mohammed al-Ghamdi a fost judecat în iulie de Tribunalul Penal Specializat, o instanţă înfiinţată în 2008 pentru a se ocupa de cazuri legate de terorism, dar folosită şi pe scară largă pentru a-i judeca pe disidenţii politici şi activiştii pentru drepturile omului.

Acuzaţiile împotriva sa au inclus conspiraţie împotriva conducătorilor saudiţi, subminarea instituţiilor statului şi sprijinirea ideologiei teroriste, potrivit unor surse familiare cu cazul.

Autorităţile regatului nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Potrivit lui Saeed al-Ghamdi, fratele lui Mohammed şi activist exilat, cazul s-a bazat cel puţin parţial pe mesaje publicate pe reţeaua socială X (fostă Twitter), care criticau guvernul şi care exprimau sprijin pentru "prizonierii de conştiinţă", cum ar fi clericii Salman al-Awda şi Awad al-Qarni.

Contul lui Mohammed al-Ghamdi pe reţeaua X nu avea însă decât nouă abonaţi, conform Centrului din Golf pentru Drepturile Omului.

"Instanţele saudite îşi intensifică represiunea şi dau de gol promisiunile false de reformă", a declarat Lina al-Hathloul, ofiţer de comunicare la grupul pentru drepturile omului ALQST din Londra.

"Cum poate lumea să creadă că ţara se reformează, când un cetăţean va fi decapitat pentru tweet-uri pe un cont anonim cu mai puţin de zece urmăritori?", a întrebat ea.

Monarhia bogată din Golf este una dintre ţările cu cea mai răspândită utilizare a pedepsei capitale. Cel puţin 147 de persoane au fost executate în Arabia Saudită în 2022, iar 94 de la începutul acestui an, conform unui bilanţ al AFP.

Mass-media de stat nu specifică modul de execuţie, dar decapitarea a fost adesea folosită în trecut.

Sub conducerea puternicului său prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, Arabia Saudită s-a angajat la un program ambiţios de reforme menite să transforme regatul ultraconservator într-o destinaţie globală pentru afaceri şi turism.

Dar ţara a fost adesea criticată pentru bilanţul său în domeniul drepturilor omului, mai ales după sentinţele dure de închisoare pronunţate anul trecut pentru două femei care au transmis mesaje critice pe reţelele de socializare.

Climatul politic este "poluat de represiune, teroare şi arestări politice pentru simpla exprimare a unei opinii, chiar şi prin tweet-uri sau aprecierea unor tweet-uri critice", a spus Saeed al-Ghamdi.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”