Premierul ungar Viktor Orban a exclus posibilitatea ca forţa sa politică, Fidesz, să facă parte din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European, condus de partidul Fraţii Italiei al premierului italian Giorgia Meloni.
Acest lucru se datorează recentei integrări în ECR a partidului naţionalist românesc AUR (Alianţa pentru Unirea Românilor), pe care Orban l-a calificat drept „antimaghiar”, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Viktor Orban s-a întâlnit luni la Roma cu şefa guvernului Italiei, Giorgia Meloni, în cadrul unui mini-turneu care a mai cuprins Paris şi Berlin.
Întâlnirea a avut loc înaintea summitului UE din această săptămână, care se anunţă a fi important în ceea ce priveşte posturile de conducere din UE în urma alegerilor europene din această lună, scrie ANSA.
Meloni şi Orban au relaţii bune şi sunt de aceeaşi părere în ceea ce priveşte aspecte precum combaterea imigraţiei ilegale şi a scăderii ratei natalităţii şi stabilirea unor limite în ceea ce priveşte suveranitatea comună a UE.
Cu toate acestea, Orban nu împărtăşeşte sprijinul ferm al guvernului italian pentru Ucraina, care luptă împotriva forţelor de invazie ruseşti.
Partidul Fidesz al lui Orban nu face parte dintr-un grup european după ce s-a retras din Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta, în urmă cu doi ani.
Orban şi-a arătat angajamentul de a colabora cu Meloni pentru „consolidarea partidelor europene de dreapta”, chiar dacă a exclus afilierea Fidesz la ECR.
Editor : B.P.