Suverana şi prinţul consort Philip au fost primiţi deja de preşedintele Germaniei, Joachim Gauck şi mai târziu se vor întâlni cu cancelarul Angela Merkel. În programul cuplului regal este prevăzută şi o scurtă plimbare pe râul Spree, care străbate Berlinul.
Vizita are loc în contextul tensiunilor dintre Marea Britanie şi Germania în legătură cu viitorul Uniunii Europene.
Premierul David Cameron vrea renegocierea poziţiei Regatului Unit în cadrul Uniunii Europene, pentru o mai mare libertate de mişcare a Londrei în domenii ca imigraţia şi politica economică.
În schimb, Berlinul este principalul promotor al unei mai mari intregrări europene a tuturor ţărilor membre, din punct de vedere politic, economic, juridic şi monetar.