Ungaria a cerut FMI să-și închidă biroul de la Budapesta. Fondul a acceptat solicitarea

Data publicării:
logo FMI-2

Banca Naţională a Ungariei a cerut, luni, FMI să închidă biroul din Budapesta al instituţiei, despre care a afirmat că nu ar mai fi necesar, întrucât autorităţile ungare vor achita, probabil, împrumutul luat în 2008 de la Fond până la sfârşitul acestui an, înainte de scadenţă, informează Mediafax.

„Directorul FMI, Christine Lagarde, a primit o scrisoare din partea guvernatorului Băncii Naţionale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, care informa privind intenţia guvernului de a iniţia închiderea biroului din Budapesta. Întrucât mandatul actualului reprezentant al FMI în Ungaria, Irina Ivaşenko, urmează să se încheie la sfârşitul lunii august, iar FMI este prezent în ţările membre la invitaţia autorităţilor din aceste ţări, FMI nu va căuta să o înlocuiască”, se arată într-un comunicat transmis de FMI.

Fondul intenţionează să continue cooperarea cu Ungaria în contextul consultărilor bilaterale perioadice, care au loc cu toate statele membre, se mai spune în comunicat.

În general, finalizarea unui acord de împrumut presupune şi închiderea biroului Fondului din ţara respectivă, întrucât relaţia foarte strânsă nu mai este necesară, dar decizia finală aparţine FMI, a scris cotidianul ungar Portfolio anterior anunţului FMI.

Scrisoarea transmisă conducerii FMI a fost postată şi pe site-ul băncii Ungariei. Gyorgy Matolcsy a notat şi că autorităţile de la Budapesta apreciază cooperarea cu reprezentantul FMI în Ungaria, Irina Ivaşenko, despre care a afirmat că a avut un rol-cheie în succesul acordului cu Fondul.

Guvernul ungar a plătit cea mai recentă tranşă către FMI în iunie, de 310 milioane de euro, iar începând din august şi până în martie anul următor mai are de achitat 2,2 miliarde de euro, din care 1,85 miliarde de euro în acest an.

În plus, banca centrală are obligaţii de plată de 730 milioane de euro până în vara anului următor, din care 360 de milioane de euro în acest an.

Ungaria a încheiat la sfârşitul anului 2008 un acord de împrumut în valoare de 20 de miliarde de euro cu FMI, UE şi Banca Mondială, în contextul izbucnirii crizei financiare globale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”