Un nou scandal în coaliția condusă de Angela Merkel. Numele ministrului Sănătății, implicat în contractele de achiziție de măști

Data publicării:
Jens Spahn discuta cu Horst Seehofer, sub privirile Angelei Merkel
Ministrul Sănătății, Jens Spahn (stânga) a fost implicat și el de presă în scandalul achiziției de măști de protecție. Foto: Profimedia Images

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a devenit cel mai recent politician din rândul conservatorilor conduşi de cancelarul Angela Merkel ajuns în centrul atenţiei în scandalul legat de contractele cu măşti de protecţie împotriva COVID-19, relatează DPA, potrivit Agerpres. Până acum, acuzaţiile de corupţie împotriva mai multor membri ai partidelor de guvernământ s-au soldat cu demisiile unor parlamentari din aceste partide.

Revista Spiegel a dezvăluit că o companie în care soţul ministrului Jens Spahn are o poziţie de conducere a vândut o jumătate de milion de măşti Ministerului Sănătăţii în timpul primului val de infectări cu coronavirus, în aprilie 2020.

Aproximativ 570.000 de măşti la un cost total de peste 900.000 de euro au fost livrate Ministerului Sănătăţii în aprilie 2020, când Jens Spahn era ministru al Sănătății, a spus un purtător de cuvânt al companiei Burda, după apariţia detaliilor despre contract.

Soţul lui Jens Spahn, Daniel Funke, care conduce biroul din Berlin al Burda, „nu a fost în niciun moment implicat sau informat despre tranzacţie”, conform companiei.

Burda a precizat că măştile au fost vândute la preţul de achiziţie şi că respectivul contract a fost un efort de a ajuta Ministerul Sănătăţii în contextul penuriei de măşti de la acel moment.

Demisii în coaliția condusă de Angela Merkel

Dezvăluirea survine după ce doi parlamentari din rândul conservatorilor Angelei Merkel au fost forţaţi să demisioneze în urma acuzaţiilor că au profitat de pe urma vânzărilor de măşti sanitare împotriva coronavirusului.

Nikolas Loebel, membru al creştin-democraţilor (CDU), şi Georg Nuesslein, membru al aliaţilor din Uniunea Creştin Socială (CSU), au demisionat din parlament după ce au fost acuzaţi că au primit sute de mii de euro pentru a facilita negocierea de contracte pentru măşti sanitare.

Fostul ministru al Justiţiei din landul Bavaria, Alfred Sauter, a demisionat de asemenea duminică din poziţiile sale din CSU, după ce anchetatorii i-au percheziţionat birourile în legătură cu afaceri cu măşti sanitare împotriva coronavirusului.

Scandalurile legate de măşti sunt considerate a fi una dintre cauzele înfrângerii suferite de partidul lui Merkel în alegerile din două landuri-cheie la 14 martie, înaintea scrutinului legislativ naţional din septembrie.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...