Scandal în Germania. Parlamentari îmbogățiți cu sute de mii de euro din contracte cu măşti faciale. Reacția preşedintelui

Data publicării:
președintele Frank-Walter Steinmeier gesticuleaza in timpul unui speech
Frank-Walter Steinmeier, președintele Gemaniei. Foto: bundespraesident.de

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a condamnat îmbogăţirea unor parlamentari în urma unor afaceri legate de aprovizionarea cu măşti faciale împotriva COVID-19, calificând drept „ruşinoase” astfel de practici, relatează dpa, potrivit Agerpres. Aceștia ar fi câștigat sute de mii de euro din contracte cu produse sanitare. Șeful statului spune că astfel de parlamentari nu au ce căuta în Bundestag.

Reacţia președintelui german vine după apariţia în spaţiul public a unor dezvăluiri potrivit cărora doi parlamentari conservatori din partide aflate la guvernare, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), ar fi câştigat sute de mii de euro în urma unor afaceri legate de furnizarea de măşti în timpul pandemiei de coronavirus.

Cei doi parlamentari au părăsit partidele respective ca urmare a acestui scandal, care a venit ca o lovitură pentru blocul conservator înaintea alegerilor în câteva landuri în acest weekend.

Cazul constituie mai mult decât o abatere individuală, este o „otravă pentru democraţie”, a spus Steinmeier la un eveniment organizat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Nu este vorba doar de încrederea în integritatea unor persoane, ci despre încrederea în integritatea statului şi a instituţiilor sale”, a spus el.

Steinmeier a invitat toate partidele reprezentate în Bundestag să „clarifice nu doar rapid, ci mai presus de toate în mod fiabil dacă sunt de aşteptat şi alte cazuri”.

„Oricine abuzează în mod deliberat de mandatul său în scopul îmbogăţirii personale nu doar că îi afectează pe ceilalţi care îşi fac munca democratică în mod onest, ci dăunează democraţiei”, a afirmat Steinmeier.

„Oricine acţionează în acest mod pur şi simplu nu are ce căuta în Bundestag”, a avertizat preşedintele german.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...