Titus Corlățean despre acordul Ucraina-UE: Se poate semna mai târziu, dar șansele scad. Acum era momentul

Data publicării:
Berlaymont Comisia Europeana -AFP Mediafax Foto-GEORGES GOBET-11

Discuția a pornit de la faptul că Ucraina a suspendat pregătirea acordului de asociere cu Uniunea Europeană a cărui semnare era pe ordinea de zi a summitului de la Vilnius din 28-29 noiembrie.

„Este vorba de un complex de factori care au determinat conducerea Ucrainei să îngheţe o perioadă procedurile pentru semnarea Acordului de asociere şi de liber schimb. Sunt chestiuni care ţin de dinamica din regiune, relațiile Est şi Vest, de interese economice şi strategice. Asta a fost judecata Ucrainei”, a spus ministrul în emisiunea „Kilometrul 0”.

„La nivelul UE au fost diferitele declarații, acest anunţ a fost primit cu dezamăgire şi regret pentru că s-a lucrat mult pe această colaborare. Este vorba de o suspendare. S-a zis clar că se va continua o relaţie bună. Sunt mize economice importante. Acordul de liber schimb economic - e un text ambiţios- poate genera un semnal de încredere din partea investitorilor străini, asta ar pierde Ucraina dacă nu ar semna”, a explicat el.

„Acum în societatea ucraineană au loc mutaţii. Peste jumătate din populație susţine orientarea europeană a Ucrainei. Este o aşteptare pentru mai multă democraţie, pentru drepturi, pentru o viaţă mai bună”, a declarat ministrul.

Întrebat dacă această tendinţă proeuropeană va găsi pârghii, ministrul a răspuns: „Conducerea e într-o dilemă, acordurile propuse de UE sunt cele mai ambiţioase din tot pachetul Parteneriatului Estic. Există și acest aspect, dar pe de altă parte sunt și legături tradiţionale, vorbim de chestiunea energetică, de o serie de aspecte tradiţionale”.

Faptul că Ucraina menține deschisă ușa pentru relațiile cu UE este un lucru pozitiv. Dacă nu se va întâmpla la Vilnius semnarea, poate fi mai târziu, dar şansele scad, acum era momentul, cu energii depuse pentru semnare. S-au scurs doi ani de la parafare până la semnare. Au fost reforme, pe care poate le trecem prea rapid cu vederea. Ucraina se poate răzgândi şi poate semna”, a subliniat Titus Corlățean.

„Un drum european este unul complex, bazat și pe interes politic și economic. Drumul reformelor în statele care vor să se apropie de UE implică o continuare a reformelor. Semnarea acordului este posibilă în perspectivă, fără discuție”, a declarat el.

„E clar că Ucraina are un interes tot mai solid faţă de UE. România are un interes profund legat de o Ucraină europeană cu care să putem avea o relație de cooperare, să discutăm despre subiecte ca situația minorității române, pe care trebuie să o dezbatem într-un spirit deschis. Sunt şi interese economice foarte clare. Sunt multe oportunităţi de investiţii (...) suntem primii interesaţi de un acord de asociere a Ucrainei la UE”, a explicat ministrul.

„Procesul european avansează. Suntem interesaţi de lărgirea spațiului de democraţie și stabilitate”, a declarat Titus Corlățean.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se întâmplă pe rafturile din Kaufland, Lidl, Mega Image. Schimbarea venită de la Bruxelles, obligatorie...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Jeremy Allen White, lăudat de Bruce Springsteen pentru rolul din „Deliver Me from Nowhere”: „Cântă foarte...
Adevarul
Pedeapsa primită de un bărbat care a forțat o minoră bolnavă și orfană să se prostitueze, câștigând de pe...
Newsweek
Mai cresc pensiile la Mica Recalculare după înghețarea pensiilor? Casa de Pensii anunț de ultimă oră
Digi FM
Aubrey Plaza, prima reacție după moartea soţului ei, regizorul Jeff Baena: „Aceasta este o tragedie...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Zendaya şi Tom Holland s-au logodit. Inelul cu diamant impresionant, pe care ea l-a purtat la Globurile de...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...