Times: Agentul neurotoxic folosit în cazul Skripal provine de la o bază din sud-vestul Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
skripals

Eşantionul de agent neurotoxic de concepţie sovietică novicioc folosit în otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, în Anglia, provine dintr-un centru de cercetare militară din sud-vestul Rusiei, dezvăluie Times.

Potrivit site-ului ziarului londonez, serviciile de informaţii britanice au organizat o reuniune cu aliaţii lor pentru a-i informa că au legat gazul neurotoxic folosit pe 4 martie la Salisbury, în sud-vestul Angliei, de baza militară rusă Şihani.

În această reuniune, serviciile britanice de informaţii au avansat ideea că centrul de cercetare militară din baza rusă a efectuat, zeci de ani, teste vizând să determine dacă novicioc poate fi folosit în asasinate în străinătate, scrie în ediţia de joi Times.

Otrăvirea lui Serghei Skripal a provocat cea mai gravă criză diplomatică între Rusia şi Occident de după Războiul Rece. Moscova dezminte orice implicare în acest caz.

Fiica fostului agent dublu rus, Iulia, s-a exprimat pentru prima oară de la tentativa de asasinat, într-un comunicat făcut public de poliţia britanică. Ea spune că se reface după acest atac, subliniind „caracterul oarecum derutant” al acestuia.

Sursa: News.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri