Preşedintele partidului conservator naţionalist la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a denunţat „dominaţia” Germaniei în Europa, acuzând-o că doreşte să realizeze prin metode paşnice „planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare”.
Jaroslaw Kaczynski, considerat omul forte şi principalul strateg al dreptei la putere, obişnuit să atace Germania şi Uniunea Europeană, a ţinut un discurs la Legnica, în sud-vestul ţării, în cadrul turneului său în provincie în vederea alegerilor legislative prevăzute în toamna anului 2023.
El a declarat, potrivit agenţiei de presă PAP, că puterea Europei constă în cea a naţiunilor sale şi, în mare măsură, în cea a statelor suverane, relatează AFP.
El a denunţat „situaţia de dominaţie, o situaţie în care, prin metode paşnice, unul din statele europene, astăzi cel mai mare după Rusia, îşi realizează planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare. Este o cale care duce la criză şi nefericire. Nu numai a Poloniei, ci şi a Europei. Şi, de asemenea, a acestei ţări, Germania”, a spus Kaczynski.
În paralel cu retorica antigermană şi eurosceptică, despre care opoziţia poloneză crede că este cel puţin parţial legată de campania electorală, autorităţile poloneze au lansat recent o ofensivă diplomatică pentru a cere Germaniei reparaţii pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, estimate de Varşovia la o mie trei sute de miliarde de euro.
Potrivit Germaniei, Polonia a renunţat la reparaţii de război în 1953 şi a confirmat în mai multe rânduri această renunţare.
În acest context, Varşovia a declinat la sfârşitul lui noiembrie propunerea germană de a-i trimite sistemul de apărare antiaeriană Patriot, după căderea, soldată cu victime, a unei rachete în Polonia. Guvernul polonez a sugerat ca Germania să transfere acest echipament în Ucraina, reaminteşte AFP.
Editor : M.B.