Polițiștii din cele 28 de țări membre au înregistrat, în medie, 697.000 de furturi de mașini în fiecare an, în perioada 2015-2017, o scădere cu 29%, comparativ cu perioada 2008-2010, când au fost înregistrate în medie 983.000 de furturi.
De asemenea, tendința descrescătoare a fost observată în majoritatea țărilor membre ale UE.
Cele mai multe furturi au fost înregistrate în Luxemburg – 328 de furturi de mașini la 100.000 de locuitori. Urmează Grecia (269), Italia (257), Suedia (256), Franța (247) și Cehia (238).
Cele mai puține furturi de mașini din UE au fost observate în Slovacia și Estonia (31 de furturi la 100.000 de locuitori), Croația (20), România (15) și Danemarca (4).